Recunoaștere internațională. Parlamentul României a fost „înnobilat” cu premiul pentru PROMOVAREA INFRACȚIONALITĂȚII şi a CORUPȚIEI

Parlamentul României a primit premiul pentru Promovarea Infracţionalităţii şi a Corupţiei de la o organizaţie de jurnalişti de investigaţie numită Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

 

În fiecare an, OCCRP acordă titlul de „Persoana anului” pentru cei care au promovat corupţia şi infracţionalitatea la nivel global. Anul acesta, Parlamentul României a primit această distincţie,  potrivit unui anunţ oficial pe site-ul organizaţiei. Menţiunile au fost acordate traficantului de droguri sârb Darko Saric şi fiicei preşedintelui Uzbekistanului, Gulnara Karimova.

„Infractorii încearcă mereu să scape de lege. Parlamentul României a câştigat această distincţie pentru eforturile de a atinge acest ţel, dar prin mijloace legale”, se menţionează pe site-ul OCCRP. La începutul lui decembrie 2013, parlamentarii au aprobat amendamente la Codul Penal care ar fi acordat membrilor săi imunitate de la acuzaţiile de corupţie.

Amendamentele, votate în Parlament, spuneau că preşedintele României, senatorii, avocaţii şi membrii Camerei Deputaţilor nu mai sunt funcţionari publici. Astfel, nu mai puteau fi acuzaţi de mită, abuz în serviciu, conflict de interese şi alte acuze privind corupţia.

„Parlamentul României a dus corupţia la un nou nivel în Europa, făcând-o legală. De ce acum? Poate pentru că ştiu ce au făcut şi nu e deloc bine”, a declarat Drew Sullivan, editor la OCCRP. Schimbările propuse de Parlament erau în „contradicţie cu acordurile internaţionale pe care le-a ratificat România”. După ce amendamentele au trecut prin Parlament, media locală a declarat acea zi „Marţea Neagră” a democraţiei României.

De asemenea, OCCRP menţionează şi de legea amnistiei, care ar fi scos din închisoare pe cei condamnaţi pentru mai puţin de şase ani. În acest moment, 28 de membri ai Parlamentului au fost condamnaţi, iar 100 de primari sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu.

Parlamentul României ia acest premiu după ce în 2012 Ilham Aliyev, preşedintele Azerbadjanului a fost cel „premiat” pentru afacerile pe care le are prin intermediul familiei sale şi prin care controlează ţară.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here