„În versurile sale, Emil Brumaru descrie, elogiază și glorifică un stil de viața abandonat și aproape complet uitat de contemporani. Este vorba despre un «altădată» pentru a cărui reconstituire recurge la amintiri din copilărie, la vestigii păstrate în orășelele de provincie, la cărți și, bineînțeles, la imaginație. La sfârșitul secolului al XX-lea, poetul trăiește într-o lume preindustrială. Circulă cu diligența sau cu dirijabilul, ascultă muzică la gramofon, bea apă din cișmea, mănâncă dulceață de trandafiri, se îmbracă în haine de borangic. În locuința lui se găsesc obiecte pe care nu le mai vedem decât în casele bătrânilor: andrele, piulița, bile de fildeș, sticluța cu lavandă, brici și chiar un revolver de argint.” (Alex. Ștefănescu)
Volumul este editat de Editura Polirom si poate fi cumpărat de la librăriile din reţeaua SEDCOM LIBRIS.
„În această poezie au loc, abia atinse de un condei elegant și de un spirit care se rușinează de propria gravitate, trăiri serioase și importante, iubiri, exagerări dureroase, ratări si drame, transpuse în alt registru: departe de a le anula însemnătatea, frumoasa discreție a poetului nu face decât să o sublinieze. Absența patosului exterior n-ar trebui să deruteze. Încântătoarele idile, în constituirea cărora poetul de la Dolhasca excelează ca nimeni altul, încât ai zice că deține un fel de brevet al neprihănirii și al imaturității neștiutoare, sunt, de fapt, niște false idile, foarte înșelătoare la suprafața atât de calm lunecătoare.” (Lucian Raicu)
