Recomandarea SEDCOM LIBRIS: Oameni și miracole – Helene Renard, Grupul Editorial Litera

Există oameni care devin lumină, care se ridică deasupra pământului, care merg pe tăciuni încinși ori stau întinși pe cuie. Există oameni care pot degaja o mare căldură, care trăiesc fără să mănânce sau care vindecă boli incurabile, oameni care călătoresc în timp și care, după ce mor, nu putrezesc în mormânt… O listă întreagă de capacități aparent imposibile, dar care totuși există, sfidând legile rațiunii.

 

Corpul uman – guvernat de legi în majoritate cunoscute – are, în anumite împrejurări, capacitatea să se comporte într-un mod atât de uluitor, de inexplicabil, încât se poate vorbi despre miracole.

Volumul este editat de Grupul Editorial Litera si poate fi cumpărat de la librăriile din reţeaua SEDCOM LIBRIS.

 

Cartea de față nu este un tratat despre sfințenie, nici despre mistică, ci o prezentare a acestor miracole. Helene Renard a inventariat fapte, a examinat mărturii, a discutat cu oameni de știință, fără însă a-și propune să studieze implicațiile religioase ale fenomenelor analizate. Rezultatul  este o anchetă pe cât de completă, pe atât de stupefiantă, scrisă cu concizie și rigoare științifică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here