Recomandarea SEDCOM LIBRIS: Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India – Editura Humanitas

Sega (Octavian Segărceanu): „Namaste este jurnalul a două călătorii simultane – una în India si alta în sine însuși – , pe care un tânăr le inițiază într-un moment de cotitură a vieții, când, după căutări febrile, dar sterile ale adevărului personal, își îndeasă toate întrebările într-un rucsac și pornește să le găsească răspunsurile pe alte meleaguri. Drumul până  în inima Indiei așterne dinaintea călătorului Sega peisaje naturale de un farmec luxuriant și peisaje umane pitorești până la bizarerie și se oprește în ashramul lui Osho din Prune – o oază de calm, cel puțin în aparență, în mijlocul unei lumi dezlănțuite. Aici între două sesiuni de meditație pe muzică asurzitoare ori în întuneric ca smoala, Sega are parte de fapt de adevărata aventură indiană: descoperă un caleidoscop întreg de personaje exotice și poveștile lor de viață, delicioasele mâncăruri locale cu nume imposibil de pronunțat, aroma inconfundabilă a ceaiului masala, farmecul femeii asiatice și forța regeneratoare a catharsisului. Dar, dincolo de toate acestea, sarea și piperul cărții sunt întâmplările mărunte, surprinse cu un ochi de cineast plin de vervă, de umor și dotat cu remarcabila intuiție a dozării suspansului, care te acaparează.  Până la ultimul rând al poveștii”.

 

 

Volumul este editat de Humanitas și poate fi cumpărat de la librăriile din reţeaua SEDCOM LIBRIS

 

Namaste  e un salut indian însoțit de o înclinare ușoară a corpului, cu palmele împreunate în dreptul inimii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here