Pagini de jurnal • Variantă a iubirii Hamlet–Ofelia trăită de Pessoa la modul epistolar • Cronica vieţii care trece în idei incomode • Scandal de presă ca farsă metafizică • Înşelătoare pledoarii pentru false ambiții politice • Provocările unui bancher devenit anarhist prin îmbogățire • Canibalismul ca artă culinară • Indignările unui pudic • Elogiul piromaniei sau despre labirintul gloriei
Nu mă împac cu ideea să scriu; aş vrea să-ţi vorbesc, să te am mereu lângă mine, nu să fie nevoie să-ţi trimit scrisori. Scrisorile sunt semne de despărţire semne, cel puţin, ale nevoii de a le scrie, ale faptului că ne aflăm departe unul de altul.
Să nu te mire un anume laconism în scrisorile mele. Scrisorile sunt pentru persoanele cu care nu mai avem interes să vorbim: acelora le scriu cu dragă inimă. Mamei, de exemplu, nu i-am scris niciodată cu dragă inimă, tocmai pentru că ţin mult la ea.
Vreau să simţi asta, să ştii că eu simt şi gândesc aşa în această privinţă, ca să nu mă socoteşti sec, rece, indiferent. Nu sunt aşa, bebeluşul meu micuţ, pernuţa mea roz pentru a prinde de ea sărutări (ce mare prostie!).
Îţi trimit o mică păpuşă chinezească. (Din scrisoarea lui Fernando Pessoa către Ophélia Queiroz datată 23 martie 1920)
Volumul este editat de Editura HUMANITAS FICTION si poate fi cumpărat din librăriile SEDCOM LIBRISși online, de pe site-ul www.sedcom.ro.
„Nicicând Fernando Pessoa nu e mai absent din sine, din alții şi din lume decât în aceste scrisori către Ophélia care au în fundal spectrul oraşului Lisabona, atât de viu pe din afară şi atât de ireal pe dinlăuntru, conținându-l şi pe Poet, care se pretează la cel mai serios joc ca şi cum ar fi fost un extraterestru față de el însuşi. Toți cititorii cunosc, fiindcă el nu le-a impus-o, lumea lui de irealitate visată, în care el s-a refugiat de la bun început pentru a putea suporta insuportabila realitate căreia îi spunem Viață.“ (Eduardo Lourenço)
„Fernando Pessoa a fost şi unul dintre spiritele cele mai contrariante ale epocii sale, iar această permanentă dinamitare a banalităţii, a ideilor convenţionale curente, a locurilor comune şi a prejudecăţilor, în situaţii în care devenea evidentă şi plăcerea lui de a provoca, de a intriga, este tot un aspect particular al multiplicării sale în cele peste o sută de ipostaze de autori, mesagerii unei revoluţii spirituale pe care el o dorea imperial.“ (Dinu Flămând)
