Recomandarea SEDCOM LIBRIS: Cătălin Vrabie – Pierdut în India. Jurnal de călătorie

„Citindu-i jurnalul, îl vei înlocui cu propria-ţi persoană şi te transpui în locul lui! Vei fi el, păşind în Jaipur, în Amritsar, Agra, Delhi, Varanasi şi Sarnath, călăuzit de dorinţa cunoaşterii, incitat de ceea ce vezi, de oamenii pe care îi întâlneşti, mulţumit că ai putut fi pentru câteva momente călătorul ce a pus piciorul în acele locuri minunate. Vei trăi sau retrăi – ca mine – momente unice care şi se vor întipări în minte şi suflet, ce vor stârni dorinţa de a ”te pierde” măcar o dată în India.” – Cristian Hristea, redactor şef, revista Vacanţe & Călătorii.

 

Volumul este editat de Neverland si poate fi cumpărat de la librăriile din reţeaua SEDCOM LIBRIS.

 

Este prima vacanţă fără căţărat…deloc. Am vrut o altfel de aventură. India. O vacanţă dorită cu foarte mult timp înainte, plănuită cu mai puţin de o lună şi începută pe 27 iulie 2012. A fost pe muchie de cuţit plecarea chiar şi după cumpărarea biletelor de avion din cauza unor suprapuneri puţin incomode a unor evenimente… dar totu-i bine când se termină cu bine. Se termină…ce se termină?!? Abia începe de fapt. Sunt în autocar spre Istanbul de unde voi zbura spre Jaipur.

 

Am plecat de acasă cu gândul că mă voi pierde o lună în India – paradoxal… pentru că cei mai mulţi se duc să se regăsească. Există în mintea mea câteva puncte pe care vreau să le ating, dar ele nu formează un plan … ceea ce face aventura şi mai interesantă.”

Pasaj din volum – Cătălin Vrabie – Pierdut în India. Jurnal de călătorie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here