Rechinii se sfâșie în oraș! Cheșcu îl execută silit pe Rădeanu

  • Doi dintre cei mai notorii milionari ai orașului sunt ”la cuțite” din cauza unei tranzacții imobiliare eșuate
  • Soții Costel și Carmen Rădeanu, patronii restaurantului La Castel și ai Complexului E-Gros, au rămas datori lui Gheorghe Cheșcu cu peste 100.000 de euro
  • Jupânul Tătărașiului nu i-a iertat și a început executarea silită a acestora

Deși au averi de milioane de euro, iar afacerile lor duduie chiar și în perioadă de criză, doi cunoscuți miliardari locali, e vorba de Gheorghe Cheșcu, patronul lanțului de magazine Flux, și Costel Rădeanu, administratorul restaurantului La Castel și a Complexului comercial E-gros, și-au declarat război în instanță pentru 103.800 de euro. Poreclit “Jupânul Tătărașiului”, Cheșcu a început executarea silită a averii lui Rădeanu cu ajutorul executorilor judecătorești, deoarece ultimul a refuzat să-i înapoieze suma de 103.854 de euro, rezultată dintr-o tranzacție cu un teren de peste 21.000 mp, situat în extravilanul comunei Miroslava.

Tranzacție imobiliară de peste 300.000 de euro

Miliardarul din Tătărași a cumpărat terenul de la Rădeanu contra sumei de 322.000 de euro, însă, ulterior, acesta s-a răzgândit și a cerut toți banii înapoi. După rezilierea contractului și semnarea unui nou antecontract între părți, Rădeanu a restituit doar o parte din bani, respectiv 200.000 de euro, Cheșcu rămânând în final cel prejudiciat. Contactat telefonic, Cheșcu a spus însă că, din punctul lui de vedere, conflictul a încetat deoarece și-ar fi recuperat datoria.

Soții Rădeanu, executați silit

Cunoscutul miliardar Gheorghe Cheșcu a cerut și a obținut în instanță executarea silită a averii patronului restaurantului La Castel, Costel Rădeanu, pentru o datorie de 103. 854 de lei. În urma unei sentințe civile aparținând Judecătoriei Iași, pe 18 noiembrie 2016,  firma Flux SRL, controlată de Gheorghe Cheșcu și fiul său Tudor Cheșcu, a solicitat executarea silită împotriva debitorilor Costel Rădeanu și a soției acestuia Carmen Rădeanu, pentru un debit de 103.854,63 de euro, reprezentând preț neachitat, la care s-au adăugat dobânzile legale aferente acestei sume, începând cu data de 20 mai 2015 și pînă la data plății efective a datoriei, potrivit unui titlu executoriu aflat pe masa executorului judecătoresc Ioan Ciprian Sîrbu. ”Debitorul (n.r.- Rădeanu) nu și-a executat de bună-voie obligațiile stabilite în titlul executoriu aflat la BEJ Asociații Iovu Dragoș și Sîrbu Ciprian Ionuț. Vă rog să procedați la încuviințarea executării silite împotriva acestuia. Creanța este certă, lichidă și exigibilă”, se menționează în cererea adresată judecătorilor ieșeni de către SC Flux SRL.

Urmare a acestui fapt, Judecătoria a admis solicitarea lui Cheșcu și a dispus deschiderea dosarului de executare silită împotriva soților Carmen și Costel Rădeanu.

Miza: două hectare la Miroslava

Războiul în justiție dintre cei doi miliardari de Bahlui a izbucnit din cauza unui teren în suprafață de 21.462 de metri pătrați, situat în extravilanul comunei Miroslava, și pe care Costel Rădeanu a  fost de acord să-l vândă lui Cheșcu în schimbul sumei de 220.000 de euro. Pe parcurs însă, printr-un act adițional, prețul vânzării a fost majorat la suma de 320.000 de euro, contractul fiind prelungit până pe 31 decembrie 2012. Ulterior, în perioada care a urmat, Stăpânul Tătărașiului a plătit, în tranșe, sume cuprinse între 40.000 și 60.000 de euro, la final achitând suma totală de 322.000 de euro, cu cca 2000 de euro mai mult decât prevedea contractul inițial. Pe 20 noiembrie 2014, de comun acord, cei doi afaceriști au hotărât să rezilieze contractul, și au semnat și parafat un al doilea antecontract prin care Rădeanu s-a obligat să-i returneze lui Cheșcu, integral, toți banii pe care i-a încasat de pe vânzarea terenului cu pricina. Din prețul total de 322.000 de euro, Rădeanu i–a restituit lui Cheșcu doar 199.586,96 de lei, rămânând o diferență neachitată de cca 122.413 euro, plus dobânzile aferente.

Rădeanu, bun de plată

La ultimul termen de judecată din data de 30 mai 2016, societatea comercială Flux a revenit și a micșorat cuantumul despăgubirilor la numai 103.855 de euro, deoarece, pe parcurs, soții Rădeanu ar mai fi restituit din datorie cca 16.558,42 de euro.

“SC Flux, în calitate de reclamantă a achitat pârâților (n.r.-Rădeanu) suma totală de 320.000 de euro, cu 2000 de euro mai mult față de prețul convenit al vânzării terenului. Acum, vrem banii înapoi”, a specificat Cheșcu, în cererea transmisă către biroul executorului judecătoresc.

Practic, în intervalul 27 octombrie 2011- 25 septembrie 2015, patronul restaurantului La Castel și a Complexului comercial E-gros i-a înapoiat lui Cheșcu 216.144,65 de euro, sumă încasată cu titlu de preț al vânzării.

“Reținând că suma stabilită și plătită a fost de 322.000  de euro, diferența datorată de soții Rădeanu ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare, rezultă că datoria finală de achitat este de 103.855 de euro”, a conchis Cheșcu.

Cheșcu: Conflictul s-a stins”

Contactat telefonic, Gheorghe Cheșcu nu a dorit să ofere prea multe detalii pe tema conflictului pe care l-a avut cu Costel Rădeanu. Miliardarul din Tătărași s-a mărginit doar să declare că războiul din justiție a luat sfârșit deoarece i-a fost restituită datoria.

“Îmi pare rău, nu pot vorbi. Îmi cer scuze. Problema litigiului cu Rădeanu s-a rezolvat la sfârșitul anului trecut. Conflictul s-a stins. Mi s-au restituit toți banii încă de acum câteva luni”, a precizat patronul SC Flux SRL, Gheorghe Cheșcu.

Nicu SAMSON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here