Real Madrid, cu un pas în finala Ligii Campionilor

Real Madrid a făcut un pas uriaș spre calificarea în finala Ligii Campionilor, după ce a umilit rivala Atletico, în manșa tur a semifinalelor.
„Galacticii” s-au impus pe teren propriu cu scorul de 3-0, portughezul Cristiano Ronaldo marcând toate golurile.
Partida de pe Bernabeu a început înaintea fluierului de start, fanii Realului realizând o coregrafie superbă, tot stadionul participând la moment.

Imediat după debutul întâlnirii au apărut și ocaziile, trupa lui Zidane forțând din primele minute. Benzema a irosit o ocazie uriașă în minutul 7, iar 3 minute mai târziu Ronaldo a deschis scorul; a fost un balon centrat pentru portughez, care se afla în offisde, fundașii lui Atletico, și tot Cristiano a sărit și a marcat, la a doua centrare.
A urmat o nouă șansă mare pentru Real, cu o intervenție de zile mari a lui Oblak, pentru ca imediat Gameiro să scape singur cu Navas, irosind incredibil o imensă ocazie.
În partea secundă a meciului, Simeone a încercat să forțeze în atac, dar Atletico nu și-a mai creat ocazii. În schimb, Ronaldo a mai înscris de două ori, prima dată cu un șut de la marginea careului și apoi cu unul din 10 metri.
Hat-trick Cristiano și Atletico are șanse infime să întoarca rezultatul în returul de săptămâna viitoare, de pe teren propriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here