Reacţia preşedintelui Klaus Iohannis după decapitarea creştinilor egipteni

Preşedintele Klaus Iohannis a postat, luni, pe Facebook, un mesaj ca reacţie la înregistrarea video a Grupării Statul Islamic, în care este prezentată decapitarea, în Libia, a 21 de bărbaţi egipteni creştini, şeful statul arătând că e nevoie de o soluţie politică a conflictului din Libia.

„Uciderea unor oameni nevinovaţi şi persecuţiile la care sunt supuşi creştinii de către terorişti afiliaţi grupării SI sunt acte de o cruzime şi barbarie incalificabile, care au nevoie de un răspuns ferm din partea comunităţii internaţionale”, apreciază Klaus Iohannis.

 

 

 

Potrivit preşedintelui, „aceste atrocităţi arată că este neapărată nevoie de o soluţie politică a conflictului din Libia şi de toleranţă zero faţă de grupările teroriste”.

Gruparea extremistă sunnită Statul Islamic (SI) a difuzat, duminică, o înregistrare video care prezintă decapitarea a 21 de bărbaţi pe care îi prezintă ca fiind egipteni de confesiune creştină recent răpiţi în Libia.

 

Potrivit imaginilor postate pe Internet, bărbaţi îmbrăcaţi în combinezoane de culoare portocalie, similare celor purtate de ostaticii executaţi recent în Siria de către SI, sunt aliniaţi pe o plajă cu mâinile legate la spate, după care sunt decapitaţi.

La 12 ianuarie, aripa libiană a grupării extremiste sunnite a anunţat că deţine ostatici 21 de egipteni de confesiune creştină.

 

Cei 21 de egipteni, care erau muncitori imigranţi, au fost răpiţi în oraşul Sirt, în nordul Libiei, aflat sub controlul grupărilor islamiste.

 

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here