Reacţia lui Stephen Hawking, după ce actorul care l-a interpretat a primit premiul Oscar

Stephen Hawking i-a transmis un mesaj actorului Eddie Redmayne, după ce acesta a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal datorită rolului din „The Theory of Everything”. În film, actorul joacă rolul lui Stephen Hawking.

„Felicitări lui Eddie Redmayne pentru câştigarea premiului Oscar pentru că a interpretat rolul meu în ‘The Theory of Everything’. Foarte bine Eddie. Sunt foarte mândru de tine”, a scris pe pagina de Facebook Stephen Hawking, conform Ziare.com.

În discursul de după câştigarea premiului Oscar, actorul a dedicat trofeul tuturor celor care, ca şi astrofizicianul, suferă de sclerozalaterala amiotrofica. „Sunt pe deplin conştient de faptul că sunt un om norocos”, a spus Eddie Redmayne.

„Acest Oscar aparţine oamenilor din toată lumea care se lupta cu sclerozalaterala amiotrofica. Aparţine unei familii excepţionale”, a adăugat actorul.

În urma galei din acest an, cel mai bun film al anului a fost ales „Birdman”, de Alejandro Gonzalez Inarritu, iar trofeul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal i-a revenit lui Julianne Moore pentru „Still Alice”.

 

 

 

 

Sursa: realitatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here