Reabilitarea sălilor de operație de la Spitalul de Recuperare, amânată cu două săptămâni. 200 de pacienți pe lista de așteptare

Se prelungește chinul pentru 200 de pacienți de la Spitalul de Recuperare Iași care așteaptă de o lună și jumătate să fie operați. Blocul chirurgical este închis de la începutul lunii august din cauza unor lucrări de reabilitare, iar constructorii au anunțat două săptămâni de întârziere. În consecință, bolnavii au fost trimiși din nou acasă până la 1 octombrie.
 

Reabilitarea celor trei săli de operaţie de ortopedie şi ORL a început din start cu o întârziere de câteva zile. Pe parcurs, lucrările s-au dovedit mai complexe decât se așteptau constructorii și așa s-a ajuns în final la o întârziere de două săptămâni. Situația îi pune în dificultate pe medici, dar mai ales pe pacienți.

 

„Avem dificultăţi pentru că bolnavii au fost programaţi deja, există o lungă listă de aşteptare la care se adaugă cazurile noi care vin, suntem chiar în dificultate în momentul când întâlnim persoane care au nevoie urgentă de operaţie şi sigur că este un lucru neplăcut. Cred că sunt peste 200 de pacienţi, numai astăzi am primit încă patru noi cereri, deci ei vin,” a declarat prof. dr. Dan Mârţu, medic ORL la Spitalul de Recuperare din Iaşi.

 

În ciuda întârzierii, conducerea spitalului nu se gândește totuși să ceară daune firmei de construcţii.

 

„Avem prevăzute clauze contractuale ce prevăd penalităţi, dar nu putem spune că e vina exclusiv a constructorului. Bineînţeles că au apărut şi inevitabilele lucrări suplimentare, prin urmare termenul de finalizare a lucrării se decalează cu două săptămâni,” a explicat Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare Iaşi.

 

Valorea investiţiilor la blocul operator al Spitalului de Recuperare se ridică la 300.000 de lei, bani alocaţi de Primărie, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, dar şi din bugetul unităţii medicale.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here