Răstunare de situaţie în cazul celor 7 violatori de la Vaslui. Ce a decis să facă liderul grupului

Cazul care a şocat opinia publică în 2015 este pe cale să ia o nouă răsturnare de situaţie. Silviu Burada, liderul celor şapte  violatori din Vaslui condamnaţi definitiv în dosarul de viol, și în același timp, cel care a scandalizat prin atitudinea sfidătoare şi campania agresivă de denigrare a victimei, solicită rejudecarea dosarului. Burada şi tatăl său au înaintat o cale extraordinară de atac la Judecătoria Vaslui, prin care cer revizuirea sentinţei prin care s-a dispus condamnarea lui Burada la 10 ani de închisoare, scrie Adevarul.

Conform Realitatea.net, cererea a fost înregistrată la Judecătoria Vaslui chiar înainte de anul nou, iar dosarul a fost repartizat, prin sistemul Ecris, aceluiaşi magistrat care a judecat iniţial cazul şi a dispus eliberarea din arest a incupaţilor care şi-au recunoscut faptele. Judecătoarea Georgina Moldovan a formulat cerere de abţinere, care a fost admisă, astfel că dosarul urmează a fi judecat de un alt complet de judecată. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru 8 februarie 2017, dată la care judecătorii se vor pronunţa asupra admisibilităţii cererii de revizuire înaintată de Silviu şi Ioan Burada.

Potrivit procedurii penale, se poate solicita revizuirea unei sentinţe dacă s-au descoperit probe noi, fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate.

În cazul admiterii cererii de revizuire, întreg dosarul se rejudecă, însă pentru aceasta Burada ar trebui să prezinte probe care să răstoarne întreaga situaţie de fapt reţinută de cele două instanţe, respectiv Judecătoria Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, care s-au pronunţat în acest dosar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here