Rareș Bogdan, atac dur la Ludovic Orban: M-am săturat să tac!

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, îl atacă dur pe premierul Ludovic Orban în legătură cu traseismul politic. Acesta cere conducerii PNL să blocheze de îndată candidaturile unor parlamentari PSD pe listele partidului. Mai mult, Bogdan spune că dacă PNL va continua să transfere oameni din PSD, va lansa atacuri publice la adresa lui Orban, dar și a altor liberali.

Reacția lui Rareș Bogdan vine în contextul în care în ultima perioadă PNL a transferat mai mulți primari PSD.

„Îl atenționez public pe Ludovic Orban și pe colegii mei să înceteze cu traseismul. Îi rog frumos să înceteze cu cel mai josnic trafic de persoane, trafic de sclavi, pentru că este cel mai josnic în democrația românească. Echivalează cu faptul că PNL recunoaște că nu are suficienți oameni și suficient de buni pentru a guverna și este nevoie să ia de la PSD. Îi atenționez public să înceteze orice transfer inclusiv de deputați și senatori pentru că îi voi ataca public, inclusiv pe Ludovic Orban. M-am săturat să tac. M-am săturat ca partidul meu să fie pus în genunchi.”, a declarat Rareș Bogdan, duminică seară, la Antena 3.

În ultimele zile, PNL a negociat trecerea unor parlamentari de la PSD, pentru a bloca moțiunea de cenzură a social democraților, care va fi votată luni.

„Sunt transferuri mizerabile de oameni care nu au ce căuta în PNL. Nu știu ce le-au promis colegii mei, dar vă spun că nu au ce căuta cei de la PSD pe listele PNL. Îl voi ataca furibund pe orice lider PNL care va pune pe liste parlamentari PSD. Transferurile sunt o boală a democrației. Nu există o chestiune mai gravă pentru democrație decât traseismul politic.”, a mai spus Rareș Bogdan.

În acest context, el amenință că va lansa atacuri dure asupra conducerii partidului din care face parte.

„În următoarele săptămâni și luni se va auzi mult de mine pentru că nu voi mai putea să tac. Am tăcut mai mult decât era cazul, am încercat să fiu un soldat disciplinat. Nu va face oricine ce vrea în PNL, decât dacă își asumă criticile mele. Au făcut prea mult ce au vrut. Poate voi candida la parlamentare.”, a declarat Rareș Bogdan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here