Raport Oxfam. Primii 62 cei mai bogați oameni din lume dețin împreună venituri cât jumătate din populația lumii

Foto: politico.com

Foto: politico.com

Conform Oxfam, cei mai bogaţi 62 de oameni ai lumii deţin în prezent tot atât cât deţine jumătate din populaţia globală cea mai săracă la un loc. Grupul a mai descoperit că majoritatea muncitorilor slab plătiţi din lume sunt femeile.

 

Raportul, intitulat “An Economy for the 1 percent”, a fost publicat luni, în ajunul Forumului Economic Mondial (WEF) din Davos, Elveţia, unde sunt aşteptaţi să participe peste 40 de şefi de stat şi guverne.

 

Oxfam a descoperit că, începând cu 2010, averea celor mai bogate 62 de persoane ale lumii – conform listei de miliardari publicată de Forbes – a crescut cu 44%, în timp ce averea celor mai săraci 3,5 miliarde de oameni la un loc a scăzut cu 41%.

 

Venitul anual mediu al celor mai săraci 10% a crescut cu mai puţin de 3 dolari pe an în ultimii 25 de ani.

 

„Inechitatea socială tot mai mare a creat o lume în care 62 de persoane deţin tot atât de mult cât jumătate din populaţia cea mai săracă din lume – o cifră care a scăzut de la 388 cu doar 5 ani în urmă”, a declarat agenţia, care luptă împotriva sărăciei.

 

Descoperirile au susţinut o predicţie făcută de Oxfam înaintea întâlnirii din Davos de anul trecut, şi anume că cei mai bogaţi 1% oameni ai lumii vor deţine în curând mai mult decât deţine la un loc jumătatea din populaţia cea mai săracă din lume.

 

„Este pur si simplu inacceptabil ca jumătatea mai săracă a populaţiei lumii să nu deţină mai mult decât câteva zeci de persoane super bogate care pot încăpea într-un autobuz”, a declarat Winnie Byanima, director executiv internaţional al Oxfam.

 

În ciuda eforturilor liderilor mondiali de a aborda inegalitatea, “decalajul dintre cei mai bogaţi şi restul lumii s-a mărit dramatic în ultimele 12 luni”, a raportat Oxfam, făcându-i pe unii analişti să se întrebe ce fel de eforturi au fost depuse şi cât de sincere au fost acestea.

 

Ca răspuns la creşterea inegalităţii dintre bogaţi şi săraci, Oxfam cere suspendarea paradisurilor fiscale. „Aceste paradisuri au păgubit guvernele de resurse valoroase şi necesare pentru a reduce sărăcia şi inegalitatea”, a susţinut raportul organizaţiei, arată Deutsche Welle.

 

Conform Oxfam, se crede că aproximativ 30% dintre toate resursele financiare africane sunt deţinute în conturi offshore, costând anual guvernele regiunii aproximativ 14 miliarde de dolari sub formă de impozite necolectate.

 

Oxfam a adăugat că atingerea nivelului corespunzător de taxare va fi vital dacă liderii mondiali vor dori să atingă obiectivul stabilit anul trecut, în luna septembrie, privind eliminarea sărăciei extreme până în anul 2030.

 

În plus, raportul a dezvăluit că majoritatea muncitorilor slab plătiţi sunt femei. Chiar la cele mai înalte niveluri, Oxfam a descoperit că femeile sunt prost reprezentate, cu doar nouă femei în rândul celor 62 cei mai bogaţi oameni ai lumii.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here