Rafila îi ia ‘jucăriile’ lui Arafat: ‘Nu se poate ca alte structuri să ia decizia și Ministerul Sănătății să fie responsabil. Nu este atributul DSU’

Deputatul PSD Alexandru Rafila, propus pentru funcția de ministru al sănătății, anunță că intenționează să schimbe modul de funcționare a sistemului sanitar, prin reducerea rolului Direcției pentru Situații de Urgență în luarea deciziilor. Rafila afirmă că în ultima perioadă structura condusă de Arafat a intrat peste competențele Ministerului Sănătății.

„Ministerul Sănătății a fost puțin implicat. Au mai fost instituții din subordinea ministerului care au fost implicate, dar Ministerul Sănătății este responsabil până la urmă.

Eu cred că se poate discuta și sunt convins că atât doctorul Arafat, cât și ministrul administrației și internelor, cât și primul ministru vor fi garanții unei desfășurări normale a unei colaborări în care cei care iau deciziile și au și responsabilitatea lor trebuie să fie, în mod evident, oamenii din Ministerul Sănătății, structurile Ministerului Sănătății.

Nu se poate ca alte structuri să ia decizia și Ministerul Sănătății să fie responsabil. Chestiunea asta nu se poate. Cel puțin eu nu o accept și e foarte clar că nu pot să acces o astfel de soluție. Dânșii, în ceea ce privește mutarea pacienților din diverse locuri, transportul, pregătirea unităților de primiri urgențe, tot respectul și aprecierea pentru ceea ce fac sau au făcut, dar politica de sănătate publică trebuie făcută de Ministerul Sănătății.

Nu este atributul DSU să reglementeze modul de funcționare a sistemului de sănătate”, a declarat Arafat la România TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here