Raed Arafat câștigă în fața DNA: ‘Urmează să ies cu explicații amănunțite despre acest dosar’

Tribunalul București a respins joi cererea formulată de DNA privind redeschiderea unui anchete pe numele lui Raed Arafat. Decizia este definitivă. Șeful DSU, Raed Arafat, a reacționat, spunând că va ieși cu explicații „amănunțite despre acest dosar și despre această tentativă nejustificată și abuzivă”.

„Astazi dimineata, dupa mai multe infatisari si amanari, am aflat vestea ca DNA a pierdut in tentativa sa, ilegala si bizara, de a redeschide un dosar vechi, clasat, pentru a ma urmari penal pentru “abuz in serviciu”.
Urmeaza sa ies cu explicatii amanuntite despre acest dosar si despre aceasta tentativa nejustificata si abuziva care m-a vizat, m-a vulnerabilizat in fata opiniei publice, si mi-a transformat ultimele 6 luni din viata mea intr-un cosmar, stiind foarte bine ca nu sunt vinovat cu nimic, fiind tinta unui abuz.
Veti afla intreaga poveste cu documente si cu date precise in cursul zilei de azi, sau cel tarziu maine!”, scrie Raed Arafat pe Facebook.
Raed Arafat a fost vizat de DNA în legătură cu modalitatea prin care, în martie 2020, au fost achiziționate 300 de ventilatoare pentru bolnavii COVID, din Germania și din China, pentru care România a plătit, în avans, mai mult decât ar fi trebuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here