Radu Banciu ar putea fi dat în judecată pentru afirmaţiile referitoare la tenismena Simona Halep

 

 

Prezentatorul TV Radu Banciu ar putea fi dat în judecată pentru afirmaţiile pe care le-a făcut despre tenismena română Simona Halep. Acesta a afirmat că sportiva „este o ţărăncuţă”.
 

Comentariile făcute de prezentatorul TV Radu Banciu pe marginea prestaţiei Simona Halep la Roland Garros au stârnit în ultimele zile numeroase critici la adresa acestuia.

Astfel, mai multe persoane şi publicaţii au făcut front comun pentru apărarea sportivei române clasate după această competiţie pe locul al treilea în topul WTA.

 

Recent, portalul 121. ro a arătat că Banciu ar putea fi chiar dat în judecată, citând anumite articole din Codul Civil:

Art. 72

Dreptul la deminitate

(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.

(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane fără consmiţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la Art. 75 din Codul Civil.

 

Art. 75

Limite

(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încîlcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

 

Potrivit sursei citate, se pot exercita trei acţiuni în acest caz: acţiune depusă de Simona Halep pentru daune morale; acţiune colectivă pentru apărarea unui simbol public al României şi chiar o plângere penală.

După finala Roland Garros, Radu Banciu a făcut în timpul emisiunii pe care o moderează o serie de remarci jignitoare la adresa tenismenei române.

 

Citește și VIDEO. Atacul lui Radu Banciu: „Simona Halep este o ţărăncuţă. Sharapova este o lady”

 

„Simona Halep este o ţărăncuţă, nu aţi văzut cum vorbeşte engleza? Aia, Sharapova, e o lady”, a spus acesta, adăugând că sportiva originară din Constanţa degeaba a ajuns în finală dacă a pierdut-o.

În plus, prezentatorul a afirmat că Simona Halep nu ar trebui să se simtă mândră că este româncă, în condiţiile în care 86% dintre cetăţeni nu reuşesc să facă economii de la o lună la alta.

 

 

 

(Sursa: 121. ro )

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here