„De ce reacţionăm atât de emotiv la extinderea NATO? Ne preocupă procesul decizional al NATO. Eu ştiu cum se iau deciziile. Atunci când un stat devine membru al NATO, acestuia îi vine foarte greu să reziste la presiunea unei ţări atât de mari ca Statele Unite, lider al NATO. Şi acolo poate să apară orice cu uşurinţă: sisteme de apărare antirachetă şi baze noi şi, dacă este necesar, un nou sistem de atac. Şi nouă ce ne rămâne de făcut? Noi trebuie să luăm contramăsuri în acest sens, adică să luăm în vizorul rachetelor noastre acele obiective care, în opinia noastră, încep să ne ameninţe“, a declarat Putin într-un interviu pentru ultimul film al regizorului american Oliver Stone, „Ucraina în foc“.
Filmul a fost difuzat în premieră luni la postul de televiziune REN TV, notează Reuters, potrivit Agerpres.
Potrivit liderului de la Kremlin, partenerii occidentali caută în mod deliberat un inamic pentru a menţine disciplina „în tabăra lor atlantică“.
Referitor la evenimentele din Ucraina şi alipirea peninsulei Crimeea la Rusia, Putin a spus că, în cazul în care la baza maritimă din Sevastopol din Crimeea şi-ar fi făcut apariţia NATO sau Statele Unite, consecinţele ar fi fost dezastruoase. Acesta este unul din motivele oficiale vehiculate de Kremlin ca justificare pe plan intern a anexării Crimeei. Autorităţile ruse s-ar fi temut că, după venirea forţelor prooccidentale la Kiev în 2014, Ucraina ar fi putut permite Alianţei şi Statelor Unite să aibă acces la infrastructura militară din Sevastopol, unde se află baza Flotei Rusiei din Marea Neagră, conform presei ruse.