Puşcăriile din România au un deficit de 8.500 locuri

Sistemul penitenciarelor din România are un deficit de 8.500 de locuri de cazare, în raport cu prevederile legislaţiei impuse de drepturile omului care stabilesc o alocare de minim 4 metri pătraţi pentru fiecare deţinut, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Slănic Moldova, subcomisarul de penitenciare Dan Halchin, directorul general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

El a afirmat că soluţia cea mai viabilă pentru acoperirea acestui deficit este de construire a unor noi pavilioane în unităţile deja existente şi nu înfiinţarea de noi unităţi de penitenciare. ‘În comparaţie cu anul trecut este nevoie de un buget mai mare pe partea de investiţii. Avem diverse simulări care se pot plia pe modul în care guvernul va trasa priorităţile. Avem deficit de 8.500 locuri de cazare dacă ne raportăm la suprafaţa de 4 metri pătraţi standardul impus de CEDO. În ecuaţie trebuie să intre cât de repede poate fi rezolvată această problemă, capacitatea noastră ca sistem de a contracta şi de a face toate studiile de fezabilitate. Este clar că problema nu se va rezolva în totalitate anul acesta. Construcţia de noi pavilioane în cadrul unităţilor deja existente este o abordare mult mai facilă. Nu mai trebuie dislocat personal suplimentar în comparaţie cu abordarea în care vom face penitenciare noi în alte locaţii şi pentru care trebuie minim 300 de persoane ca acea lunitate să devină operaţională’, a declarat directorul general adjunct al ANP.

Acesta a adăugat că principala problemă cu care s-a confruntat sistemul penitenciarelor anul trecut a fost lipsa de personal, prin ieşirile masive din sistem. ‘Continuăm încadrările, anul trecut am încadrat 1.200 de cadre noi şi avem concursuri în derulare pentru 800 de cadre. Continuăm descentralizarea pentru că noi credem că descentralizarea va permite o mai mare flexibilitate pentru când, cum şi câte locuri trebuie scoase la concurs’, a mai spus Dan Halchin, conform Agerpres. Directorul general adjunct al ANP, Dan Halchin. a participat miercuri, la Slănic Moldova, la şedinţa de bilanţ a penitenciarelor din regiunea de nord-est.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here