Pușcăriașul de lux al Iașului. Regim preferențial în închisoare pentru fostul deputat Relu Fenechiu

Regimul de executare a pedepsei stabilit în cazul fostului deputat Relu Fenechiu impune, teoretic, ca acesta să stea într-o clădire veche, cu celule concepute pentru 25-30 de persoane. Cu toate acestea, fostul baron liberal este deţinut într-un corp nou al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, într-o celulă proaspăt văruită, pe care o împarte cu ceilalţi condamnaţi din dosarul „Transformatorul”.

O comisie specială a stabilit pe data de 24 februarie ca „lotul Fenechiu” să fie încadrat la regimul „închis” de executare a pedepsei. Decizia impune ca deţinuţii să fie cazaţi la etajele superioare ale Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, să aibă contact redus cu alţi condamnaţi şi să stea într-o celulă concepută pentru 25-30 de persoane, aflată într-un corp al închisorii cunoscut sub numele de „blocul vechi”.

 

Cu toate acestea, potrivit unor surse, Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, Bogdan Damian şi Ion Mărghidan (fost director SISEE) sunt cazaţi într-un imobil diferit de al celorlalţi deţinuţi care au acelaşi regim de executare, într-o cameră de 8 persoane, renovată complet în perioada încarcerării, arată Adevărul.

 

Mai precis, Relu Fenechiu şi ceilalţi condamnaţi din „dosarul Transformatorul” sunt deţinuţi în corpul 9 al penitenciarului, construit şi dat în folosinţă recent, destinat teoretic strict persoanelor private de libertate aflate în carantină (perioadă dinainte de stabilirea regimului de executare) sau celor cu măsuri preventive (cei care nu sunt condamnaţi definitiv).

 

 

„Fenechiu prezintă risc de vulnerabilitate”

 

Informaţia obţinută de Adevărul a fost confirmată oficial şi de către reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, care justifică decizia prin faptul că „Fenechiu reprezintă risc de vulnerabilitate în virtutea funcţiei deţinute anterior”.

 

„Având în vedere faptul că deţinutul nominalizat de dumneavoastră în adresă, cât şi ceilalţi deţinuţi din camera de deţinere unde acesta este custodiat în prezent au solicitat în scris conducerii Penitenciarului Iaşi să li se acorde protecţia necesară, în virtutea funcţiilor publice deţinute anterior arestării, motiv pentru care cererile acestora au fost analizate de către o comisie care a stabilit includerea acestora în categoria persoanelor cu risc de vulnerabilitate, potrivit reglementãrilor în vigoare. Plecând de la cele prezentate, la repartizarea pe secţii şi camere de deţinere, trebuie să se ţină seama şi de măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi disciplinei, de asigurarea unei protecţii corespunzătoare, sens în care activităţile zilnice, cât şi cazarea se realizează separat, cu scopul de a preveni evenimentele negative“, se arată în adresa amintită.

 

„În Penitenciarul Iaşi se efectuează frecvent lucrări de igienizare prin zugrăveli şi alte lucrări specifice. Acestea se fac în funcţie de gradul de degradare a camerei de deţinere, precum şi în funcţie de posibilitatea de eliberare a acesteia, fapt ce s-a şi petrecut la mai multe camere de deţinere, anterior depunerii în penitenciar a persoanelor menţionate de dumneavoastră“, se mai arată în răspunsul conducerii penitenciarului către Adevărul.

 

Supraaglomerare în penitenciar, celulă aerisită pentru Fenechiu

 

Surse din cadrul instituției spun că în camera lui Fenechiu ar mai fi cazaţi doar fratele său, Lucian, Bogdan Damian şi fostul director SISEE, Ion Mărghidan.

 

Reprezentanţii Penitenciarului au precizat că, în camera lui Fenechiu, sunt cazate, de fapt, 5 persoane. Reporterii Adevărul nu au aflat cine este a cincea persoană din camera lui Fenechiu.

 

Marius Vulpe, directorul unităţii, a precizat în mai multe rânduri că Penitenciarul Iaşi este unul supraaglomerat, gradul de ocupare fiind de 150%, raportat la normele europene. De aceea, decizia de a caza cinci persoane într-o celulă pare bizară.

 

Camera în care stă Fenechiu este de 8 persoane. Şi despre acest aspect, cei de la închisoare au găsit o explicaţie: „Supraglomerarea de care faceţi vorbire se referă la respectarea normelor legale de cazare inclusiv a celor de separe a deţinuţilor pe categorii, în Penitenciarul Iaşi existând la momentul actual mai multe camere care nu sunt ocupate la întreaga capacitate. De asemenea, vă precizăm că la camera respectivă sunt cazaţi 5 deþinuţi, nu 4, toate fiind persoane din aceeaşi categorie, iar în această cameră pot fi oricând cazaţi şi alţi deţinuţi din categoria celor vulnerabili. Totodată, facem menţiunea că, având în vedere regimul şi categoria din care fac parte, pe secţia de regim închis nu există momentan posibilităţi de separare a persoanelor vulnerabile faţă de restul deţinuţilor“.

 

Puşcăriaşii lucrau în trecut pentru Fenechiu

 

Ajuns acum deţinut la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, Relu Fenechiu nu se află la primul contact cu închisoare ieşeană. Firma deţinută de el, Fene Grup, a avut, în trecut, raporturi contractuale cu instituţia condusă de Marius Vulpe. Penitenciarul Iaşi a avut două contracte de Fene Grup, în 2006 şi 2008. În 2006, spun reprezentanţii instituţiei, 20 de deţinuţi au prestat munci necalificate în construcţii în cartierul de vile al lui Relu Fenechiu. Valoarea contractului a fost de 5.541 de lei.

 

„Precizăm că în anul 2006 au fost încheiate un număr total de 53 de contracte cu diverşi beneficiari, veniturile totale încasate din prestări servicii au fost în sumă de 989.114 lei“, motivează cei de la Penitenciar.

 

„Aceste venituri se folosesc la îmbunătăţirea condiţiilor de deţinere şi pentru susţinerea acţiunilor de resocializare. Din aceste considerente, Penitenciarul Iaşi a încheiat contracte de prestări servicii cu diverşi beneficiari ai forţei de muncă specială, beneficiari care şi-au  manifestat acest interes“, au încheiat cei de la Penitenciar, citați de Adevărul.

 

În 2008, Penitenciarul Iaşi a încheiat un alt contract cu Fene Grup,cu o valoare de 15.160 de lei. Şi atunci, 20 de deţinuţi au lucrat în construcţii la vilele lui Fenechiu.

 

Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul“, alături de fratele Lucian Fenechiu (cinci ani) şi omul de afaceri Bogdan Damian (cinci ani). Petru Andronache, Ion Mărghidan şi Ioan Turbanu, foşti directori SISSE Moldova, au fost condamnaţi şi e
i la pedepse de şase sau şapte ani de închisoare.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here