Purtătorul de cuvânt al președintelui Timofti și-a dat demisia pentru că… „am dezinformat opinia publică”

Foto: deschide.md

Foto: deschide.md

Consilierul prezidenţial pentru comunicare, Vlad Ţurcanu a anunţat, în cadrul unui briefing de presă că îşi dă demisia.

 

Vlad Ţurcanu a luat această decizie motivând că a dezinformat opinia publică, după ce a declarat că ceremonia de depunere a jurământului de către Guvernul Filip nu va avea loc miercuri, urmând ca joi să fie anunţată ziua şi ora.

 

„L-am informat astăzi pe domnul preşedinte asupra deciziei mele de a demisiona din funcţia de consilier ca urmare a unei situaţii regretabile care mă priveşte direct. În calitate de purtător de cuvânt al şefului statului, am făcut declaraţii în seara zilei de ieri pentru trei posturi de televiziune cu privire la amânarea ceremoniei de învestire a Guvernului Filip pentru altă zi decât cea de ieri.

 

Aceasta a fost poziţia oficială a instituţiei prezidenţiale până la ora 22:00 şi aceea a fost informaţia pe care o aveam la acea oră. Din păcate, după ora 22:00, aproape de miezul nopţii s-a decis ca membrii Cabinetului de miniştri să depună jurământul în faţa preşedintelui Timofti, lucru care s-a şi întâmplat. Constat că, nefiind în cunoştinţă de cauză, am dezinformat opinia publică, lucru pe care îl consider inacceptabil şi nedemocratic. Acesta este motivul demisiei mele din funcţia de consilier”, a afirmat Vlad Ţurcanu, conform Realitatea.md.

 

Consilierul demisionar a ţinut să pecizeze că după investirea Guvernului Filip, a avut loc o şedinţă de câteva ore cu participarea mai multor consilieri ai şefului statului, în cadrul căreia a fost discutată situaţia creată. Părerile au fost diferite, totuşi Vlad Ţurcanu a menţiont că i-a recomandat preşedintelui „în jurul orei 18:00, ieri, să nu existe o asemenea situaţie, dar lucrurile s-au discutat de o anumită manieră şi s-a luat această decizie la care n-am participat. Sper că va exista o poziţie oficială a şefului statului în care îşi va expune poziţia”, a conchis Ţurcanu.

 

Amintim că miercuri, aproape de miezul nopţii a avut loc ceremonia secretă de depunere a jurământului de către Guvernul Filip, investit în grabă la şedinţa specială parlamentară.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here