Purtarea măştilor de protecţie şi măsurarea temperaturii au devenit obligatorii. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Vineri seara a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, prin care se introduce obligativitatea purtării măştilor de protecţie în spaţiile publice închise şi obligativitatea măsurării temperaturii la intrarea în unităţile comerciale.

Odată cu publicarea ordinului, emis în temeiul Legii 55/2020 şi al HG 394/2020, cele două măsuri devin obligatorii. Alături de ordin au fost publicate şi instrucţiuni generale privind aplicarea normelor şi măsurile de igienă.

Deşi prevederea referitoare la măşti exista încă din Hotărârea de Guvern adoptată luni, textul actului făcea trimiterea la un ordin comun al miniştrilor MS şi MAI care nu exista. Mai mult, deşi Ministerul Sănătăţii a anunţat semnarea ordinului încă de miercuri, au trecut 48 de ore până la publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

content-image

content-image

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here