O nouă acțiune de protest la Judecătoria Iași. Grefierii din cadrul instituției protestează în cursul zilei de astăzi, 11 decembrie 2023, având în vedere faptul că salariile personalului din cadrul Autorității judecătorești au fost greșit calculate la momentul elaborării actualei legi a salarizării nr. 153/2017, ceea ce a generat mii de procese pe rolul instanțelor de judecată și nicio creștere salarială timp de 6 ani de zile. De asemenea, în anul 2023 angajatorii din sistemul judiciar au emis acte administrative de salarizare pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive prin care au fost recunoscute și recalculate corect salariile personalului, ca urmare a neaplicării sau aplicării neunitare a vechilor legi de salarizare. Protestul grefierilor Judecătoriei Iași este susținut și de către judecători.
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a arătat că, printre revendicări se numără:
asigurarea, în regim de urgență, a fondurilor pentru
a) achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie 2023, recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023;
b) plata tranșelor din hotărâri judecătorești definitive și acte administrative de salarizare
scadente în anul 2023;
– prevederea și asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a fondurilor necesare pentru:
a) achitarea integrală a salariilor și a altor drepturi de natură salarială,
b) achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente lunilor aprilie-octombrie
2023, inclusiv,
c) achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1
ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv,
astfel cum au fost recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin
actele administrative de salarizare emise în anul 2023.
d) funcționarea în condiții normale a instanțelor judecătorești și a parchetelor.