Propunere în Parlamentul de la Chișinău: Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare națională

Maria Ciobanu, din partea PLDM, a propus în cadrul ședinței de joi a Parlamentului introducerea pe ordinea de zi a proiectului care prevede instituirea Zilei Unirii Basarabiei cu România drept sărbătoare națională în Republica Moldova.

 

Dacă liberalii au susținut inițiativa, nu același lucru se poate spune despre deputații comuniști și socialiști, informează Unimedia.

Propun ca pe ordinea de zi să fie introdus proiectul privind instituirea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România. Această dată este cea mai importantă din istoria poporului român”, a declarat Maria Ciobanu.

Suntem de acord doar că să introducem și textul <<Zi de doliu>>, a intervenit Vladimir Voronin.

Sunt împotriva introducerii acestui proiect pe ordinea de zi, fiindcă este o zi tragică. Sute de mii de moldoveni au murit din cauza acestei zile”, a precizat Igor Dodon.

Ar fi bine ca toți deputații, și din dreapta, și din stânga să semneze o declarație pentru Republica Moldova. Noi suntem datori să participăm la păstrarea liniștii în Republica Moldova”, a declarat democratul Dumitru Diacov.

Iorga spunea că cei care nu cunosc istoria riscă să o repete. PL va susține inițiativa doamnei Maria Ciobanu”, a spus liberalul Lilian Carp.

 

Data de 27 martie, ziua în care Basarabia a votat unirea cu România, va fi marcată la Chișinău într-un mod total diferit față de anii precedenți. În prima parte a zilei, unioniștii vor organiza sesiunea de deschidere a Sfatului Țării-2, un for reprezentativ care va întruni delegați din toate localitățile Republicii Moldova, reprezentanți ai Diasporei Unioniste și invitați din cel de-al doilea stat românesc. În vederea selectării celor care vor face parte din Sfatul Țării-2, a fost lansată o platformă online –www.sfatultarii.md. A doua parte a zilei de 27 martie va fi marcată de o manifestație de amploare pe artera principală din Chișinău: un nou marș unionist. Evenimentul va începe la ora 13:00 și va avea ca punct de pornire scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

 

 

(Sursa: infoprut.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here