Proiectele Iaşului, supuse atenţiei Parlamentului şi Guvernului României

Vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Roznovanu, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a prezentat proiectele importante de infrastructură ale Iaşului care au nevoie de alocări financiare de la Bugetul de Stat pentru 2017. Aceste proiecte au făcut obiectul unei scrisori pe care edilul a trimis-o legislativului României, dar şi Guvernului, prin intermediul grupului parlamentarilor de Iaşi.

„Noi deţinem un număr de 17 parlamentari la nivelul judeţului Iaşi, dintre care 10 fac parte din grupul PSD – ALDE, fiind astfel unul dintre cele mai mari grupuri parlamentare din România. Proiectele au fost transmise parlamentarilor de Iaşi în vederea completării bugetului de stat pe 2017. Unele vor fi în stadiul de proiect, altele deja în faza de execuţie. Sigur, guvernul României va trebui să ţină cont de ceea ce a promis în campania electorală, anumite proiecte fiind incluse în programul de guvernare”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primul obiectiv inclus pe lista celor care au nevoie de alocări bugetare de stat în cursul anului 2017 îl reprezintă Spitalul Regional de Urgenţe. Municipiul Iași s-a implicat activ în susținerea proiectului pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași și a înaintat către Ministerul Sănătății documentele necesare demarării acestui proiect important pentru Iași și întreaga zonă a Moldovei. O altă investiţie majoră de infrastructură care are nevoie de un puternic sprijin guvernamentl priveşte realizarea Autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu-Neamţ – Târgu-Mureş. Municipiul Iași și-a exprimat în permanență susținerea în vederea construirii unei autostrăzi care să asigure legătura între Moldova și Transilvania. În acest context, Autostrada Est – Vest este singura alternativă pentru traficul național și internaţional de tranzit care se va desfăşura între Coridoarele de Transport Pan-european nr. IV şi IX, necesarul de finanţare pentru obiectivul menţionat fiind de 4.071,00 milioane Euro. De asemenea, primarul Mihai Chirica a cerut includerea în bugetul de stat al acestui an şi fondurile necesare construirii variantelor ocolitoare ale municipiului Iaşi. Este vorba de continuarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Varianta de Ocolire a municipiului Iași – Etapa I – Varianta Sud”, cu un cost estimat la 421.867,00 mii lei şi Varianta trafic ușor, în valoare de 113.460,00 mii lei. În acest context, se are în vedere şi „Varianta de ocolire a Municipiului Iași – Etapa a II-a – Varianta Nord”. Acest tronson de drum are o lungime de 30 km și necesită alocarea a 30 milioane de euro.

Parcul industrial de la Fortus S.A. face parte din aceeaşi listă de obiective menite a fi susţinute din bugetul de stat, care cuprinde şi continuarea programului ANL în municipiul Iași. Primăria a identificat mai multe terenuri care permit construcția de locuințe și a elaborat documentația tehnico-economică în vederea construirii de locuințe, după cum urmează:

„Construire locuințe pentru tineri, destinate închirierii, pentru specialiștii din sănătate” – Zona Grădinari A, Etapa I, cu o valoare estimată a investiţiei de 6.565.718,00 lei fără TVA, “Construire locuințe colective în zona Grădinari” (288 unități locative) având o valoare estimată a investiției de 65.559,948 mii lei cu TVA şi „Construire de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar în strada Smârdan” (72 unități locative).

Investiţiile în domeniul sănătăţii reprezintă, de asemenea, priorităţi subliniate în mesajul adresat Parlamentului şi Guvernului de către primarul Mihai Chirica. Astfel, pentru Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon sunt necesare 53.901,00 mii lei care vor viza reabilitarea și modernizarea Secției Clinica A.T.I. și Bloc Operator pentru Transplant Renal, extinderea clădirii Ambulatoriu Clinic, reabilitare termică și eficientizarea energetică a clădirii noi C2 şi dotarea cu aparatură medicală de strictă necesitate. Al doilea obiectiv supus atenției este Spitalul Clinic de Recuperare Iași. Necesarul de finanțare pentru această unitate spitalicească este în cuantum de 14.957,60 mii lei, pentru realizarea următoarelor obiective de investiții: reparaţii capitale la Corpul D, etajele III, IV și V, dotarea cu aparatură medicală de strictă necesitate, reabilitarea stației de preepurare ape uzate sulfuroase a spitalului.

În domeniul educaţiei, edilul Iaşului cere găsirea de surse de finanțare pentru lucrări de consolidare, reabilitare și modernizare pentru clădiri monument istoric unde se desfășoară activitate didactică. De asemenea, un alt obiectiv care poate fi concretizat cu fonduri bugetare de stat îl reprezintă amenajarea a 17 terenuri de sport pe amplasamente situate în incinta a 16 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Iași, investiţie estimată la 4.899,00 mii lei. Primarul Mihai Chirica a supus atenţiei parlamentarilor şi necesitatea construirii unei Baze Sportive Regionale, care să cuprindă infrastructura destinată practicării mai multor discipline sportive. „Sala Polivalentă este o urgenţă de grad zero, pentru că actuala clădire nu mai poate susţine desfăşurarea de competiţii de performanţă”, a subliniat edilul.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here