Proiecte pentru un festival rock la Iași: „Am început să lucrăm şi sperăm să-l ducem la bun sfârşit“

Iaşul ar putea găzdui în vara anului viitor un festival rock de anvergură. Evenimentul ar urma să se desfăşoare pe o perioadă de trei zile pe şes Bahlui, în zona Carrefour Era, unde va fi amenajată şi o zonă de camping.

 

Primăria are în plan cooptarea în proiect a unor organizatori de evenimente, care să vină cu know-how, precum şi cu posibilitatea de a atrage sponsori. Potrivit primarului Iaşului, Mihai Chirica, intenţia este de a aduce la Iaşi cel puţin 30 de formaţii, printre care să se numere şi artişti din „topuri mondiale“. Edilul-şef al oraşului nu a dat detalii despre buget, dar a subliniat că acesta nu va fi „100% în sarcină publică“.

 

„Va fi o provocare pentru noi, dar orice provocare în care am fost atras, de regulă, a ieşit bine. Am început să lucrăm şi sperăm să-l ducem la bun sfârşit“, a declarat ieri primarul citat de „Ziarul de Iași”.

 

Primăria a primit în acest an o propunere pentru organizarea unui festival de muzică electronică pentru luna iunie 2016. Conform unor reprezentanţi ai municipalităţii, bugetul propus pentru festival (circa un milion euro), cumulat cu absenţa unor formaţii mari din program şi perioada campaniei electorale au dus la amânarea organizării unui astfel de eveniment pentru 2017. Primarul a adăugat că în organizarea unui astfel de festival, pe lângă onorariile artiştilor, există costuri mari pentru transport şi cazare.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here