Proiect european “Societatea Civilă – un Actor Fair Play al Uniunii Europene”

Asociația EuroDEMOS implementează în perioada ianuarie 2016 – iunie 2017 proiectul Societatea Civilă – un Actor Fair Play al Uniunii Europene (Civil Society – a Fair Play Actor of European Union). Proiectul Societatea Civilă – un Actor Fair Play al Uniunii Europene va crea un cadru de valorificare a beneficiilor sportului de masă în activitatea de tineret, în educație precum și pentru sănătate. Proiectul Societatea Civilă – un Actor Fair Play al Uniunii Europene este finanțat prin programul Erasmus+ Sport al Uniunii Europene.

 Așa cum este subliniat și în Carta Albă a Sportul (White Paper on Sport) a Comisiei Europene, activitățile sportive pot genera numeroase beneficii pentru societate pornind de la contribuția la economia UE și precum și la bunăstarea cetățenilor. De asemenea, activitățile sportive sunt un promotor bun al valorilor sociale și democratice, cum ar fi incluziunea socială, promovarea egalității de șanse și acces egal, diminuarea discriminării de gen, vârstă, starea de sănătate, etc. Proiectul este singurul aprobat din România șiunul din cele 21 de proiecte finanțate la nivelul Uniunii Europene (2015) pe noul program Erasmus+ Sport, fiind considerat de Comisia Europeană inovativ prin tematici și metodologie. Societatea Civilă – un Actor Fair Play al Uniunii Europene este proiectul românesc pilot ce va contribui la definirea viitoarelor priorități ale programului european Erasmus+ Sport.

 

Proiectul este implementat de un consorțiu de 5 parteneri din 5 state ale Uniunii Europene: Asociația EuroDEMOS – România, Vision 2020 Leadership Initiative – Marea Britanie, Youth Center BIT – Slovenia, TDM 2000 – Italia, IRRSA – Bulgaria, fiind un cadru de dezvoltare și schimb de bune practici la nivel European.

Colaboratori în implementarea proiectului: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași și Federația Română de Șah.

 

În perioada 16 – 17 martie 2016 Consiliul de Conducere al Asociației EuroDEMOS a organizat două evenimente de importante: lansarea publică a proiectului și dezbaterea internațională Sportul – un stil de viață sănătos.

Dezbaterea internatională “Sportul – un stil de viață sănătos” a avut loc miercuri, 16 martie 2016, la Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași. La dezbatere participând reprezentanți ai celor 5 parteneri internaționali, reprezentanți ai instituțiilor de învătământ, tineri din comunitate și domnul Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași.

Consiliul de Conducere al Asociatiei EuroDEMOS a sustinut conferința de lansare publică a proiectului european Societatea Civilă – un Actor Fair Play al Uniunii Europene joi, 17 martie 2016, la Ministerul Tineretului și Sportului, Sala „Nadia Comăneci”.

 

La conferința de lansare au fost prezenți:

  • Reprezentanți ai celor 5 parteneri internaționalidin Marea Britanie, Italia, Bulgaria, Slovenia și România;
  • Domnul Andrei POPESCU, Secretar de Stat pe Activitati de Tineret, Ministerul Tineretului și Sportului;
  •  Domnul Ciprian PARASCHIV, Manager Dezvoltare Fotbalistică, Federația Română de Fotbal;
  • Domnul Daniel STĂTESCU, Director Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași;
  •  Domnul Ștefan Cristian SANDULACHE, Director Executiv Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București.

 

În cadrul evenimentului, pe mingea simbol a proiectului, au fost transmise mesaje din partea reprezentanților FRF, DSTMB și MTS. Domnul Secretar de Stat pe Activități de Tineret Andrei Propescu a notat motto-ul jocurilor olimpice: “Citius, Altius, Fortius”.

 

Proiectul Societatea Civilă – un Actor Fair Play al Uniunii Europene își propune consolidarea parteneriatelor internaționale între actorii implicați în dezvoltarea de activități sportive, activități de tineret și educație. Proiectul valorifică oportunitățile create de societatea civilă în promovarea sportului de masă și va contribui la recunoașterea competențelor dezvoltate prin implicarea în activități extracuriculare sportive, de voluntariat și cele specifice educației non-formale.

 

Proiectul este dezvoltat în 3 etape:

  1. Un training internațional care va reuni la Iași reprezentanți din minim 10 țări diferite ale Uniunii Europene pentru a înțelege rolul sportului pentru dezvoltarea comunității. În cadrul trainingului vor fi discutate politicile europene de susținere a activităților sportive și vor fi create metodologii pentru dezvoltarea activității societății civile prin includerea sportului de masă. De asemenea, vor fi identificate și metode de creștere a nivelului de implicare în activități sportive al cetățenilor.
  2. Cupa Sportivă a Societății Civile – va cuprinde evenimente și competiții sportive. Cupa societății civile va fi organizată în fiecare dintre țările reprezentate de partenerii proiectului pentru a promova rolul sportului și a activităților sportive pentru dezvoltarea comunității.
  3. Campanii de promovare a sportului de masă și a beneficiilor sportului în scopul de a crește participarea la activitățile sportive la nivelul UE. Campania va cuprinde promovarea Broșurii „Rolul activităților sportive pentru dezvoltarea comunității”. Broșura va fi distribuită actorilor sociali din comunitățile partenerilor cât și la nivel european pentru a crește nivelul de participare în activitățile sportive și de a promova rolul pe care acestea îl pot avea în dezvoltarea activităților educaționale și de tineret.

 

EuroDEMOS este o asociație de apărare a drepturilor omului, şcoală alternativă de implicare, formare şi afirmare la nivel internațional a tinerilor lideri de opinie, prin intermediul proiectelor aplicative de interes european, cu activitate voluntară constantă de 26 de ani.

 

Sportul va fi promovat ca un mecanism de consolidare a coeziunii sociale în Uniunea Europeană. Proiectul va crea un cadru de cooperare între ONG-uri, administrația publică, instituții de învățământ pentru a oferi sprijin pentru dezvoltarea de activități sportive și participarea cetățenilor la activități sportive și fizice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here