Pe vremea împușcatului Ceaușescu, Mihai Dorin era unul dintre profesorii care, la Politehnica ieșeană, nu prea amestecau în cursurile de istorie mizeria propagandistică a comunismului putred, cum făceau alți profesori, mai fricoși sau mai lingăi.
Mai pe urmă, după 1996, în vremea guvernării Convenției Democrate, deputatul țărănist Mihai Dorin a stat departe de ghiolbănia pseudo-bucovineană, cu ciucuri kitsch, a lui Vasile Lupu, jupînul parlamentar al țărănismului de asfalt moldovenesc.
După ce n-a mai fost deputat, Mihai Dorin, dincolo de unele tarantele nostime sau caraghioase, a continuat să fie un om decent, fără să se amestece cu glodul sau tărîța. Sau cel puțin așa părea, de la distanță.
Se pare însă că fostului profesor universitar de istorie i s-au cam terminat rezervele de echilibru al judecății, sau că o fi intrat într-o pasă de neo-ceaușism soft. Doar așa s-ar putea explica ditirambii recenți livrați de Mihai Dorin, în rubrica lui permanentă din paginile ” liderului presei ieșene „, pe adresa minunatului conducător Klaus Iohannis.
Și nu oricum, ci în ditamai serialul de trei episoade ( dacă n-o urma cumva vreo mahabharată cu 1001 de nopți ). De parcă n-ar fi fost de-ajuns să se facă de baftă într-un singur episod …
Pe scurt, trilogia glorificatoare a lui Mihai Dorin ne spune, ca într-o odă delicată, ce mare noroc are Romînia în vremuri de molimă covideză, cu un prezident de excepție precum dulapul constipat sibian. Ca și cum toți am fi proști ori căzuți din Lună, și n-am văzut ce haos penibil, iresponsabil și dezgustător a patronat marele plăvan încruntat de la Cotroceni.
Nici nu mai contează dacă profesorul Dorin e sincer în penibilitatea lui publicistică, ori dacă rafinata odă în serial are ca scop vreo decorație pentru ex-deputatul pensionar. Concluzia e aceeași : era mai ușor să nu fii lingău în vremea dictaturii comuniste decît în anii democraturii iohăniste. Sau, cum ar fi zis Păstorel : ‘Geaba n-ai mîncat cîrnat, / Dacă-n lebăr’ te-ai scăpat.
