Sorina Bălănescu
În vremuri de mulți uitate, la centrele (institutele) de cercetare ale Academiei Române ajungeau prin repartiție ministerială ori prin concurs cei mai buni absolvenți ai facultăților de profil. Dinspre partea filologică, în cercetare nimereau absolvenți dintre cei mai înzestrați, „beneficiind” destui dintre ei, de oarece pete la dosarul de cadre. Se întregeau astfel puținele centre de cercetare cu tineri dedicați profesiunii, cu știință de carte, în stare să pună în valoare ce este mai de preț în cultura națională și să aștearnă în înscrisuri potrivite esența lucrului studiat au întregit treptat rândurile cercetătorilor dedicați profesiei. Cu discreția studiului de bibliotecă și arhive, cu rigoare și răbdare pe măsură, s-au elaborat lucrări fundamentale – dicționare lingvistice și literare, opusuri dc istorie și teorie literară, menite să dureze peste ani. La șlefuirea lucrărilor, tinerii și mai puțin tinerii lor mentori au preferat să se păstreze în umbră, în neauzire publică, cu răbdare benedictină și meticulozitate până la desăvârșirea formei.
Cercetătorul cu vocație a „funcționat” încă din primele luni de după absolvirea Facultății. Remarcat încă din studenție ca un subțire degustător de carte aleasă, tânărul de atunci întrunea două calități greu de cuprins alături: menirea cărturarului „tobă de carte”, ispita cititului scrutător de sonuri neobișnuite cu o rostire – în scris – greu de confundat, chiar și atunci când studiul de istorie literară urmărește traseul vieții și operei unuia dintre scriitorii mai puțin importanți ca valoare distinctă. Cele peste o sută de articole ale Dicționarului literaturii române, purtând semnătura lui Florin Faifer impun marca stilului propriu, unic și atribuie consistență și personalitate scrisului unor autori meritorii ca parte a unui eșalon de începători. Îi va fi servit de model George Călinescu, cărturarul-creator, amestec de esențe în rare cazuri conciliabile, însă fără concesiile politice ale magistrului, comise în spiritul vremii, cu izbucniri subiectiv-fermecătoare așternute în cuvinte.
Truda în echipă aducea cu ea și unele câștiguri. Intrau aici scurte, obligatorii stagii de documentare în marile biblioteci bucureștene, cu răgazul de a frecventa spectacole mari din capitală, de a fi la curent cu oferta culturală , ca și ocazia de a-i cunoaște, în sălile bibliotecilor, pe cei mai de seamă cărturari ai timpului . Se instituise tacit o relativă libertate în chivernisirea timpului , dacă cel în cauză își împlinea obligațiile normei de executat mai devreme decât termenul convenit. Mai exista un avantaj, râvnit de colegii lor, cadre didactice de la Universitate: lipsea corvoada unor sarcini de extraserviciu, fără nici o legătură cu fișa postului. Avantajele figurau într-un echilibru precar cu niște mari dezavantaje. Mai târziu, plata mizerabilă a muncii prestate, veniturile nepermis de mici au atârnat greu, păgubitor la …calculul pensiilor. Nu mai puțin, prestigioasele, râvnitele premii ale forului academic suprem, aveau parte de o acoperire bănească simbolică.
Și nu în ultimul rând, Cărturarului Florin Faifer îi lipsea agora, îl deranja neputința comunicării cu auditoriul tânăr. Mai ales această opreliște l-a afectat în primii ani de cercetare pe cel doritor să se adreseze unui public mai tânăr decât el și să-și verifice astfel putința de a se face înțeles și agreat. Inteligența și darul de a captiva auditoriul tânăr le moștenise de la părintele său, profesorul universitar Laurențiu Faifer. Sub privirile curioase ale studenților, ceva mai tineri decât preopinentul, i-ar fi plăcut să fie Dascălul cu priză la ascultătorii din amfiteatre, să-și poată desfășura nestingherit discursul cu ispitiri de miez analitic și portretistic. Cândva mi-a mărturisit că a suplinit-o cu emoție și plăcere pe titulara seminarului de Lingvistică romanică, când a fost solicitat, pentru scurt timp, iar acolo, în fața sălii pline de tineri apropiați lui ca vârstă, s-a simțit în elementul lui. Împlinirea dorită a Omului de catedră a venit pe neașteptate, o dată cu reînființarea secției de Teatru, redevenită facultate, în primii ani de după 1989. Acceptase răspunderea nouă, cu tulburarea celui care practicase mentoratul în prea puține ocazii. De fiecare dată când i s-a încredințat un nou curs, scriitorul- cărturar , în ipostaza de magistru ce-și respectă noul statut, și-a zis că discursul ex-Catedra se cere dublat de un mănunchi al prelegerilor orânduite în pagini de carte, iar acea carte să fie în stare a depăși nota moralizator-didactică, să capteze atenția asupra informațiilor și prin ținuta stilistică irepetabilă. Conceput și așezat astfel în pagini de carte, fiecare curs dintre cele ce i-au fost încredințate, la începutul anilor 2000, carierei sale didactic-universitare au devenit în scurt timp cărți de referință, distinse , pe măsură, cu premii academice și literare. Publicate în ediții succesive, volumele Dramaturgi români, Incursiuni în istoria literaturii dramatice românești, Incursiuni în istoria teatrului universal, Incursiuni în istoria criticii dramatice românești oferă cititorilor răsfățul frazării irepetabile – marca Florin Faifer.
Când Profesorului i-au revenit răspunderi noi – și grele în inedita calitate a îndrumătorului de doctorat în domeniul Artei teatrului, Cărturarul hărăzit misiunii de scriitor și-a asumat însărcinarea de pionierat în România, de a iniția viitori dascăli într-ale meșteșugului teatral. S-a apucat de lucru cu o emoție de începător în genul acesta de îndrumare științifică ( curios tip de dăscălie!) S-a autoînvățat să îndrume lecturile novicilor, să le îndrepteze încercările adesea stângace într-ale redactării și logicii expunerii scrise. S-a învățat să fie răbdător și tenace (sute de referate corectate, reașezate în frazâ!) Răbdare și înțelepciune la examene, răbdare la susținerea de referate și la examinarea orală , cu satisfacția profesorului care se bucură de succesele doctoranzilor – ai săi și ai colegilor de echipă. Cei mai mulți dintre foștii „învățăcei” păstrează cu grijă și recunoștință manuscrisele pe care condeiul profesorului a făcut corecturi ori a rescris pasaje întregi. Pentru actorii de la Naționalul ieșean, în postura insolită de doctoranzi, Florin rămăsese la fel de apropiat ca pe vremea când se aflase în preajma lor, ca secretar literar (dramaturg), în primii ani după 1989. Profesorul și îndrumătorul științific, fin degustător de estetică și artă teatrală, vădea o probă a exigenței nejignitoare pentru orgoliile artiștilor. Se arăta gata să-și sacrifice energiile pentru a descurca ițele unor fraze incoerente , pentru a scoate din hățișurile ilogicului mostre de gândire meritorie.
Îmi place să cred că mulți dintre cei care s-au perindat prin fața examinatorului Florin Faifer păstrează gândul curat că au avut șansa de a se fi aflat, pentru un timp, în preajma unui Ales al literelor, al artelor și al profesiunii de dascăl.
