Produsele Hexi Pharma încă sunt folosite la Suceava. A fost demarată o anchetă la Spitalul Județean

Anchetă la Spitalul Județean Suceava, după ce conducerea DSP a descoperit că bidoanele Hexi Pharma sunt încă folosite, deşi ar trebui să fie sigilate, în magazie. Imagini cu recipientele au fost filmate la sfârşitul săptămânii trecute şi postate pe internet. Conducerea spitalului are o explicaţie: cineva ar fi refolosit un recipient Hexi Pharma.

 

Imaginile au fost suprinse pe holurile Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava săptămâna trecută. Într-un raft sunt mai multe flacoane pe care scrie Hexaclor. Filmarea a ajuns pe internet, iar Direcția de Sănătate Publică Suceava a început o anchetă şi a anunţat Ministerul Sănătăţii.

 

„Încă din data de 12.05, Direcția de Săntate Publică, în urma solicitării Ministerului Sănătăţii a transmis tuturor spitalelor de pe raza județului Suceava blocarea stocurilor de biocide care aparțin firmei Hexi Farma. Direcția de Sănătate Publică a trimis o echipă de control la fața locului”, spune Andrei Ianovici, directorul DSP Suceava.

 

„Evaluăm stocul și ce produse s-au folosit”, explică unul dintre inspectorii trimişi în control.

 

Conducerea spitalului susține că toți dezinfectații de la Hexi Pharma au fost retrași şi depozitați în magazie. Spitalul avea în stoc 1.704 litri de astfel de substanţe când a izbucnit scandalul.

 

„Singura explicație posibilă este aceea că s-a folosit recipientul și nu conținutul. A fost refolosit recipientul pentru că ultima ridicare din magazie a acelui flacon de Hexaclor a fost pe 11 februarie 2016”, susţine Doina Chirap, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Judeţean din Suceava.

 

Conducerea spitalului a anunțat că a început şi o anchetă internă pentru a stabili dacă într-adevăr acele flacoane au fost refolosite, lucru care este oricum ilegal.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here