Procurorii DNA au reluat cercetările în cazul deputatului Laszlo Borbely

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul deputatului Laszlo Borbely, în dosarul de trafic de influenţă al acestuia, a fost revocată de procurorii DNA. Aceştia au reluat cercetările privind suspiciunea că fostul ministru a luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte.

 

Într-un document obţinut de Mediafax, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Oradea informa instanţa supremă, în 5 ianuarie, că a revocat soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Borbely, dată prin rechizitoriul prin care consilierul personal al acestuia a fost trimis în judecată, pentru fapte de corupţie.

 

DNA Oradea mai preciza, în acelaşi document, că s-a reluat urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pe Borbely, dar şi în cazul altor persoane.

 

Contactat de Mediafax, Laszlo Borbely a declarat că nu ştie nimic despre redeschiderea dosarului. „Nu ştiu absolut nimic despre această problemă, ştiu doar că acum un an am primit NUP”, a spus Borbely.

 

DNA a dispus, în 14 ianuarie 2014, neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul lui Laszlo Borbely, întrucât Camera Deputaţilor nu a încuviinţat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, în acelaşi dosar fiind trimişi în judecată fostul lui consilier şi doi administratori de firme, pentru cumpărare de influenţă.

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea i-au trimis în judecată la acea vreme pe Ioan Ciocan, administrator al societăţii Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, şi pe Anton Petru Molnar, administrator de fapt al societăţii Azimut Com Acăţari, ambii fiind acuzaţi de cumpărare de influenţă.

 

În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, Szabolcs Szepessy, consilier personal al lui Borbely în perioada în care acesta era ministrul Mediului.

 

În cazul lui Laszlo Borbely, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi pentru fals în declaraţii, întrucât Camera Deputaţilor nu a încuviinţat cererea DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru al Mediului.

 

Procurorii notau, în actul de sesizare a instanţei, că, în cursul anului 2011, Ioan Ciocan i-ar fi remis lui Laszlo Borbely, prin intermediul consilierului personal al acestuia, foloase necuvenite constând în renovarea şi utilarea apartamentului ministrului, în valoare de 80.952 de lei, pentru ca acesta să determine funcţionari din Administraţia Naţională „Apele Române”, instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, să favorizeze societatea Lescaci Com Negreşti Oaş la diferite licitaţii organizate de ANAR, prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here