Procurorii care instrumentează dosarele lui Chirica, candidați la șefia DIICOT și DNA la nivel central

„Ministerul Justiției a publicat miercuri noapte lista cu procurorii înscriși în cursa pentru ocupare unor posturi de conducere din DIICOT, DNA și Parchetul General. Concursul a fost organizat de Stelian Ion în luna august și urma să se încheie în 15 septembrie, cu propunerile finale, dar Stelian Ion a fost remaniat miercuri de premierul Florin Cîțu”, anunță G4Media.ro

Conform documentului făcut public de Ministerul Justiției, Daniel Horodniceanu candidează pentru funcția de procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Alături de acesta, și-au mai depus candidatura pentru aceeași funcție, procurorii Oana Daniela Pâțu și Ioana Bogdan Albani.

În același anunț al Ministerului Justiției se arată că Andreea Oana Nica și-a depus candidatura pentru funcția de procuror șef al secției de combatere a corupției din cadrul DNA.

Daniel Horodniceanu l-a pus sub acuzare pe primarul Mihai Chirica în dosarul botezat de presa locală „Zoiosu”.

În același timp, sub coordonarea procurorului Andreea Nica, DNA anchetează schimbul de terenuri dintre Primăria Iași și oameni de afaceri din anturajul președintelui Consiliului Județean Costel Alexe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here