Dupa ce europarlamentarul PSD Victor Bostinaru a vorbit duminica seara, la Antena 3, despre suspendarea presedintelui Klaus Iohannis ca urmare a faptului ca mers in randul protestatarilor, Loja de Onoare a Revolutionarilor din ecembrie 1989 a trimis o scrisoare deschisa catre Liviu Dragnea si Calin Popescu-Tariceanu in care cer declansarea procedurii de suspendare.
Vești PROASTE pentru bugetari: Nu primesc nici în 2017 bonuri de masă
„Față de situația gravă creată prin scoaterea în stradă a unor participanți la un protest neautorizat din seara zilei de 22 ianuarie a.c., noi, Asociațiile de revoluționari membre L.O.R.D¬89, ce avem drept scop atât respectarea, promovarea idealurilor pentru care am luptat în acel Decembrie 89, cât și apărarea libertății și consolidarea democrației în România, ne declăram solidari cu Guvernul României legal constituit în urma alegerilor democratice din 11 decembrie 2016, instituție ce reprezintă ordinea de drept a statului. Vă solicităm Dvs., în calitate de reprezentanți ai Parlamentului României, instituția supremă a puterii de stat și garantul democrației, declanșarea de urgență a procedurii de suspendare a Președintelui Klaus Werner Iohannis, întrucât nesocotește prevederile constituționale, amenințând însăși siguranța statului prin instigarea directă la dezordine a mulțimilor aflate într-un protest neautorizat. Gestul iresponsabil al Președintelui de a veni în mijlocul gloatei, cauționând un protest neautorizat, nu reprezintă numai un pericol la adresa ordinei publice, ci reprezintă o amenințare la cuceririle Revoluției din Decembrie 1989, ceea ce nu putem tolera”, au scris revoluționari din L.O.R.D.’89.
Deși această scrisoarea a fost trimisă, niciun lider PSD nu a vorbit până în prezent despre suspendarea Președintelui, potrivit hotnews.ro.