Probleme cu plata rovinietei în toată ţara. Serverul CNADNR care stochează datele nu funcţionează

Taxa de drum nu poate fi achitată nici la benzinării, nici prin SMS, sâmbătă, din cauza unor defecţiuni tehnice la serverul care stochează datele, informează reprezentanţii CNADNR care precizează că în acest interval nu se vor emite amenzi pentru şoferii surprinşi în trafic fără rovinietă.

Serverul CNADNR care stochează datele despre emiterea şi monitorizarea taxei de drum nu funcţionează încă de sâmbătă dimineaţă, astfel că nu pot fi achiziţionate roviniete nici de la benzinării, nici achitate prin sms, anunţă reprezentanţii instituţiei.

 

„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează participanţii la trafic că astăzi, 30.04.2016, în urma unor defecţiuni tehnice survenite la sistemul informatic de emitere, gestiune şi monitorizare a rovinietei, achiziţionarea acesteia, precum şi plata taxei de trecere la podurile Dunărene (peaj), prin intermediul sistemului, sunt oprite”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

 

Potrivit oficialilor CNADNR,” pe perioada în care sistemul nu funcţionează, nu vor fi emise procese verbale de constatare a contravenţiei pentru cei surprinşi în trafic fără rovinietă”.

 

 

(Sursa: businessmagazin.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here