Pro Sport: Chirica l-a interzis pe Ciprian Paraschiv la oficială! Acces limitat pentru fostul căpitan al Politehnicii Iași la stadion

Episod incredibil: primarul Iașiului, Mihai Chirica, l-ar fi interzis la tribuna oficială a lui Poli pe fostul căpitan al echipei și președinte al clubului, actual delegat UEFA! “N-a mai fost loc de primarii de comune care îl susțin pe Chirica” ,susține ProSport

Fost căpitan al Politehnicii Iași în anii ‘90, Ciprian Paraschiv a ajuns ulterior președinte al grupării din Copou. Mai exact la început de 2020, numit președinte executiv. Intrat în conflict cu primarul Chirica, a fost dat afară un an mai târziu, prin desființarea postului. Paraschiv a contestat decizia în instanță și a câștigat. La începutul acestui ani, Poli ar fi trebuit să-l repună în funcție și să-i achite aproape 300.000 de euro!

Relațiile lui Paraschiv cu actuala conducere a lui Poli au rămas civilizate și atât. El a contestat public decizia clubului de a schimba logo-ul lui Poli, așa cum am reacționat și noi, suporterii. Totuși, era prezent la meciurile din campionat la tribuna oficială, în calitate de fost căpitan, fost președinte și principal creditor al lui Poli, până la urmă! Noi, în peluză, nici vorbă să revenim la cum merg lucrurile!”, explică un reprezentant al suporterilor lui Poli.

 

“Efectul s-ar fi tradus în colapsul clubului Poli Iași”, povestesc oameni din galeria moldovenilor. “Paraschiv a revenit în funcție pentru 6 luni, Poli a promovat cu el președinte pe prima scenă. Apoi, a acceptat să primească sumele care i se cuvin în tranșe și a menajat astfel clubul”.

Doar că, săptămânile trecute, a intrat în politică, devenind membru A.U.R., coordonator al Organizației Municipale A.U.R. Iași. Vestea l-ar fi scos din minți pe primarul Mihai Chirica și ar fi dus la un episod incredibil la meciul lui Poli de luni.

Relațiile lui Paraschiv cu actuala conducere a lui Poli au rămas civilizate și atât. El a contestat public decizia clubului de a schimba logo-ul lui Poli, așa cum am reacționat și noi, suporterii. Totuși, era prezent la meciurile din campionat la tribuna oficială, în calitate de fost căpitan, fost președinte și principal creditor al lui Poli, până la urmă! Noi, în peluză, nici vorbă să revenim la cum merg lucrurile!”, explică un reprezentant al suporterilor lui Poli.

Luni seară, la meciul Poli Iași – Petrolul, conducerea clubului l-ar fi anunțat însă pe Ciprian Paraschiv că intrarea lui în politică pe alt palier decât al primarului Mihai Chirica înseamnă… că nu mai are ce să caute la tribuna oficială a lui Poli Iași!.

Actualul președinte mi-a comunicat că nu voi mai avea acces la tribuna oficială începând de luni. Era și el jenat de situație, a primit ordin de la primar. Asta e șocant și dureros, că un primar, oricare ar fi sau ar fi fost el, se crede jupân la Poli! Eu am fost căpitan al acestei echipe, am fost președinte și am protejat clubul. E un gest mic, la fel ca mulți din cei cu care el populează tribuna oficială„, a spus Ciprian Paraschiv.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here