Principalul suspect în cazul asasinării lui Boris Nemţov susţine că are alibi pentru noaptea crimei

Zaur Dadaiev, principalul suspect reţinut de autorităţile ruse, susţine că are alibi pentru noaptea crimei negând implicarea sa în uciderea opozantului rus.

Dadaiev şi-a recunoscut iniţial implicarea în această crimă, după care şi-a retras mărturia, afirmând că a fost făcută sub ameninţare.

Anterior, Tamerlan Eskerhanov, un alt suspect în cazul asasinării principalului opozant rus, a declarat în faţa instanţei că nu este implicat în comiterea acestei crime, precizând la rândul său că are alibi.

Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost împuşcat mortal pe 27 februarie, în timp ce se plimba pe un pod din apropierea Kremlinului cu prietena sa, fotomodelul ucrainean Anna Duriţkaia.

Cinci ceceni – Ramzan Bahaiev, Tamerlan Eskerhanov, Şagit Gubaşev, Anzor Gubaşev şi Zaur Dadaiev – au fost reţinuţi de autorităţile ruse sub suspiciunea de implicare în asasinarea lui Nemţov.

 

 

 

 

 

 

Sursa: evz

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here