Primul cap „tăiat” în Primărie: TUDOSE-DUMNEZEU. Șeful Termoservice e primul vizat pentru că se joacă cu banii ieșenilor

Pe fondul deselor scandaluri publice provocate de subordonaţii săi, primarul Gheorghe Nichita trece la represalii. Primul ameninţat cu „excluderea” de pe noua organigramă este Tudor Tudose, director de ani de zile al Termoservice. 7EST prezenta în decembrie, în exclusivitate, haosul financiar patronat de Tudose şi facturile calculate „din burtă”. Primarul îi reproşează acum tocmai acest lucru.

 

 

Directorul Termoservice, Tudor Tudose, riscă să fie dat afară din cauza scandalurilor provocate de listele de plată pentru locatari. 7EST a atras atenţia, încă din luna decembrie, că Tudose stabileşte consumuri „din burtă”, iar acest lucru i-ar putea aduce demiterea.

 

Mii de ieşeni fără încălzire

Unul dintre cei mai controversaţi directori de instituţie subordonată municipalităţii ar putea rămâne fără fotoliul de şef, după ce primarul Gheorghe Nichita l-a avertizat public din cauza problemelor apărute în cadrul asociaţiilor de proprietari pe care le gestionează. Tudor Tudose este acuzat că încarcă listele de plată pentru a găsi lichidităţi cu care să acopere facturile neîncasate de la unii dintre locatari. Şeful Termoservice a decis să gestioneze oarecum global societatea, fără să ţină cont de destinaţia sumelor de plată. Altfel spus, consumurile erau repartizate „după ureche”, în funcţie de necesităţi. În decembrie, 7EST atrăgea atenţia că, din cauza lui Tudose, câteva mii de ieşeni riscau să rămână fără încălzire, deşi nu aveau nicio vină.

 

 Tudor Tudose a cam prins rădăcini la biroul Termoservice, scăpând hăţurile din mână

Pauşal pentru că n-a plătit la timp

Administratorul de clădiri al Primăriei era acuzat că nu a plătit firmele de citire a contoarelor de căldură şi, din acest motiv, locatarii vor fi taxaţi în regim pauşal. Mai mult chiar, după o avalanşă de reclamaţii primite de producătorul de agent termic, Tudor Tudose a fost acuzat direct de către Dalkia că a provocat, prin dezinteres, facturarea în regim pauşal.

Blocul ANL 250 din Zimbru, e doar un exemplu. În cele cinci scări, repartitoarele de costuri au devenit inutile pentru că Tudose nu a virat banii către firma în cauză. La blocul 482 D din Păcurari, verificarea metrologică a contoarelor de apartament pentru agent termic expirase şi au apărut erori foarte grave în calcularea facturilor. Pentru unii locatari facturile erau foarte scăzute, în vreme ce vecinii lor, care locuiesc în suprafeţe similare aveau facturi imense. În aceste condiţii, Dalkia a decis ca cei 132 de locatari ai blocului să plătească o singură factură comună pentru căldură, fără să mai ţină cont de consumul real.

 

 

Citește și Omul care se joacă cu banii a 100.000 de ieşeni. TUDOSE-DUMNEZEU, creatorul haosului Termoservice

 

 

Bani ascunşi sub preş de Termoservice

În iarnă, oamenii nu aveau căldură şi întrebau la Dalkia de ce. Pe listele de la Termoservice nu apăreau datorii dar, în realitate, Termoservice nu virase banii către Dalkia. Din 2 milioane de lei datorate în decembrie de Termoservice către Dalkia, 1 milion provenea de la asociaţii pentru care societatea lui Tudor Tudose nu mai făcuse nicio plată de 12 luni! Când cei de la Dalkia au făcut scandal, Termoservice a plătit, brusc, în numele a 30 de asociaţii, o mare parte din datorii. Practic, Termoservice a plătit, în câteva zile, 621.000 de lei din datoriile de două milioane de lei pe care le aveau locatarii către Dalkia. Tudose n-a avut o explicaţie plauzibilă pentru identificarea lichidităţilor, a susţinut doar că a făcut încasări.

 

Luminiţa Sălceanu a provocat un scandal naţional cu teii din Copou

Lista neagră: Sălceanu aşteaptă rezultatul anchetei

Directorul de la Termoservice nu este singurul vizat de eventuala schimbare din funcţie. Şeful Serviciului Asociaţii de Proprietari, Ioan Ciobanu, a fost luat în colimator pentru că a permis haosul din facturile Termoservice, şi ar putea fi şi el înlocuit.

Directorul Servicii Publice SA, Luminiţa Sălceanu, este vizată din cauza scandalului produs de marcarea pentru tăiere a unor arbori din Parcul Expoziţiei, măsură contestată inclusiv la nivel naţional. Şi soţul Luminiţei Sălceanu, Gheorghe Sălceanu, ar putea fi schimbat din funcţia de director GIS Cadastru. Schimbările preconizate ar urma să fie făcute discret, în momentul adoptării noii organigrame.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here