Primele semne ale unui ficat cu probleme

Chiar dacă ficatul este considerat „un organ tăcut“, care nu produce simptome evidente, există câteva semnale care indică apariţia unei afecţiuni hepatice.

Ficatul este unic între organele corpului deoarece are o capacitate uimitoare de regenerare a celulelor care au fost distruse de o boală sau de o leziune pe termen scurt. Tocmai de aceea, i se şi spune „organ tăcut“. Atunci însă când ficatul este agresat în mod repetat, simptomele nu încetează să apară. Asta pentru că, fiind un organ foarte activ, atunci când el este bolnav, întregul corp are de suferit.

Semnele unui ficat gras alcoolic (ciroza hepatică)

lcoolul poate fi considerat factor cauzal al ficatului gras alcoolic în momentul în care consumul zilnic de alcool pur depăşeşte 20 de grame la femei şi 30 de grame la bărbaţi. Când ficatul este supus zilnic acestui supraefort de a procesa o cantitate mare de alcool, funcţiile sale au de suferit. Factorul major de risc este în acest caz alcoolul în stare pură. Indicatorii care trebuie urmăriţi sunt pierderea rapidă în greutate, malnutriţia, senzaţia de oboseală, potrivit unui comunicat remis de Ropharma.

 O formă mai severă a hepatitei alcoolice determină simptome cum sunt starea generală proastă, icter (îngălbenirea pielii, cauzată de creşterea nivelului bilirubinei) şi, uneori, durere în zona ficatului.

Semnele hepatitei cronice

 Atunci când hepatita se manifestă pe o perioada mai lungă de şase luni, boala este catalogată drept cronică. În cazul acestei afecţiuni, ficatul rămâne inflamat chiar şi în lipsa altor simptome. Astfel, există cazuri în care oamenii au hepatită cronică de peste 20 de ani, fără primească acest diagnostic.

 Întrucât cauzele hepatitei cronice sunt multiple (consumul excesiv de medicamente, instalarea virusurilor A, B, C sau D şi ficatul gras), simptomele sunt extrem de variate, de la astenie fizică şi icter persistent, la reacţii autoimune aparent necorelate precum: artrita, dureri articulare şi leziuni cutanate.

Semnele unui ficat gras nonalcoolic (steatoza hepatică)

 Nivelul crescut al colesterolului şi obezitatea constituie doi dintre cei mai importanţi factori de risc pentru un ficat cu depuneri excesive de grăsime. Indicatorii importanţi în acest caz sunt oboseala excesivă necorelată cu odihna cotidiană, pierderea nejustificată a poftei de mâncare şi implicit în greutate, precum şi durerile abdominale.

 Un factor major de risc în cazul steatozei non-alcoolice este şi rezistenţa la insulină. Aceste semne ale steatozei hepatice sunt însoţite de inflamaţie, ce semnalează momentul în care boala se declanşează.

 Ficatul gras non-aloolic este diagnosticat atunci când mai mult de 10% din ficat prezintă depuneri de grăsime.
 Boala poate progresa spre ciroza şi chiar spre hepatocarcinom (cancer al ficatului).

 Ficatul gras este asociat şi cu diabet, hipertensiune, obezitate şi trigliceride crescute în sânge, un nivel ridicat al colesteroului dăunator şi un nivel mic al colesterolului benefic. În tratamentul ficatului gras, primul pas spre vindecare este modificarea alimentaţiei, astfel încât corpul să metabolizeze rapid grăsimile ingerate.

 Tratamentul steatozei hepatice non-alcoolice se bazează în principal pe modificarea stilului de viaţă, alimentaţiei nesănătoase, dar şi pe vizite la medic pentru efectuarea unor analize de rutină, în special în cazul femeilor, unde sindromul ovarelor polichistice este un factor mare de risc corelat cu steatoza hepatică.

O măsură pentru pacienţii cu probleme hepatice este menţinerea unei alimentaţii bogate în proteine şi cu conţinut scăzut de grăsimi şi glucide, în care consumul de grăsimi saturate este înlocuit cu cele nesaturate din peşte, ulei de măsline, nuci.

De asemenea, este utilă includerea în dieta zilnică a fructelor şi legumelor cu rol antioxidant precum sfecla roşie, varza de Bruxelles, conopida şi ardeii graşi, care ajută şi la secreţia bilei.

 

 

 

 

 

 

Sursa: adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here