Primele sancțiuni în cazul copilului ucis de maidanezi, în București. Doi funcționari, amendați

Administratorul terenului de lângă Parcul Tei, unde copilul de patru ani a fost omorât de câini, a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că nu avea plan de pază, iar paznicul care supraveghea proprietatea a fost sancţionat cu 300 de lei, potrivit unor surse din Poliţia Capitalei. Doi directori din cadrul Primăriei Sectorului 2 au fost sancţionati, cu propunerea de desfacere a contractelor de muncă pentru lipsa de reacţie.

 

Şeful Poliţiei Locale Sector 2, Aurel Dobrilă, şi directorul general al DGASPC, Isabela Hurjui, au fost sancţionaţi pentru lipsa de reacţie în realizarea atribuţiilor, în cazul copilului omorât de câini, primarul Neculai Onţanu propunând Comisiei de Disciplină demiterea acestora, notează Mediafax.

 

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a emis miercuri dispoziţia de sancţionare a lui Aurel Dobrilă, director general al Poliţiei Locale, şi a Isabelei Hurjui, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

 

Cei doi directori au fost sancţionaţi „pentru lipsa de reacţie în realizarea atribuţiilor ce revin, conform legii, celor două instituţii în legătură cu cazul copilului omorât de câinii comunitari pe terenul unei firme private”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 2.

 

De asemenea, edilul a înaintat Comisiei de Disciplină constituită la nivelul Primăriei Sectorului 2 propunerea de desfacere a contractului de muncă a celor doi directori.

Poliţiştii au amendat firma SC Tei SRL, care are în administrare terenul de pe strada Tuzla, din apropierea Parcului Tei, unde a fost ucis de câini copilul de patru ani. Reprezentanţii firmei au primit o amendă de 2.000 de lei pentru că nu aveau un plan de pază a proprietăţii, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţia Capitalei.

De asemenea, paznicul proprietăţii a fost amendat de poliţişti cu 300 de lei pentru că nu avea atestat, acesta nefiind calificat pentru a presta servicii de pază.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în zona Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei.

 

Cadavrul copilului în vârstă de patru ani care murit după ce a fost muşcat de câini a fost găsit într-o râpă de lângă lacul din Parcul Tei, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

„Am fost solicitaţi de colegii de la Poliţie să intervenim cu un echipaj de prim ajutor pentru un copil. Din păcare, nu s-a mai putut face nimic”, a spus Daniel Vasile.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti a precizat că trupul copilului „se afla într-o zonă greu accesibilă, plină de buruieni, într-o râpă din apropierea lacului, zonă în care, cel mai probabil, victima a ajuns după ce a mers pe marginea apei”.

Primăria Sectorului 2 susţine că incidentul în urma căruia un copil muşcat de câini şi-a pierdut viaţa a avut loc pe un teren proprietate privată.

„Referitor la tragicul accident în care şi-a pierdut viaţa un copil, fiind muşcat de un câine, Primăria Sectorului 2 precizează că acest incident a avut loc pe un teren proprietate privată”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în Parcul Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei.

Potrivit surselor citate, o femeie a sunat la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 12.22, şi a anunţat că nu-şi mai găseşte unul dintre nepoţi. Femeia a spus că se afla în parc, împreună cu cei doi nepoţi ai săi, în vârstă de şase şi, respectiv, patru ani.

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here