Primarul Ploieștiului, transportat de urgență la spital, la scurt timp după ce a fost reținut de DNA

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu (PSD), a ajuns la spital, marţi seara, la scurt timp după ce a fost reţinut, iniţial el fiind dus la spitalul din Câmpina şi ulterior transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, în condiţiile în care este diabetic şi dependent de insulină.

 

Potrivit unor surse judiciare, lui Iulian Bădescu i s-a făcut rău în timp ce era dus spre arestul Poliţiei Judeţene Prahova, situat în municipiul Câmpina.

 

Iniţial, el a fost dus la Spitalul Municipal din Câmpina, iar după investigaţii medicii de aici au decis să îl transfere la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, în condiţiile în care Bădescu, în vârstă de 40 de ani, este cunoscut ca un pacient diabetic, dependent de insulină.

 

Marţi seara, Iulian Bădescu se afla la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, iar medicii nu au decis deocamdată internarea sa.

 

Marţi dimineaţa, procurorii DNA au făcut percheziţii la Primăria Ploieşti şi la locuinţa primarului PSD Iulian Bădescu, în jurul orei 11.00 el fiind adus la DNA pentru audieri în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local.

 

Iulian Bădescu a fost scos cu cătuşe de la DNA Ploieşti, după aproximativ şapte ore de audieri, şi dus spre arestul Poliţiei Prahova, la ieşirea din DNA el negând orice implicare şi toate acuzaţiile legate de o mită pe care ar fi luat-o din banii alocaţi echipei Petrolul.

 

La ieşirea de la DNA, primarul Iulian Bădescu a spus că este nevinovat şi a respins toate acuzaţiile care i se aduc de către procurori.

 

„Zice că am negociat cu el (cu Daniel Capra – n.r) atunci când nici nu era în Consiliul de Administraţie. Acum nu înţeleg de ce DNA nu priveşte lucrurile în ansamblu. Nu e nicio dovadă, ci numai un denunţ al domniei sale, corelat cu o pretinsă acuzaţie de abuz în serviciu. În luna august, nu ştiu când, a zis (Daniel Capra – n.r.) că mi-a dat ceva, după ce a negociat în ianuarie şi februarie cu mine, lucru total fals. Sper că instanţa să-şi spună cuvântul”, a declarat Iulian Bădescu.

 

 

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului teritorial Ploieşti al instituţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, până în 4 martie, la ora 16.15, a primarului municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

 

De asemenea, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de secretara Primăriei Ploieşti, Oana Cristina Iacob, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale) şi faţă de Iulia Alina Alexandru, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic – contencios, achiziţii publice, contracte, din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

 

În cazul celor două femei, procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 3 martie 2015.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here