Primarul din Valea Lupului, băgat în corzi de inspectori

Scandalul blocului din Valea Lupului ia amploare. Primarul este verificat de Prefectură.

 

Primarul din Valea Lupului, Dumitru Mihăiluc, îl apără în continuare pe Gheorghe Tănasă, cel care deţine un bloc la Valea Lupului şi îl construieşte pe al doilea. Subiectul de dezbatere nu mai este regimul de înălţime al primului imobil, ci numărul de scări de la blocul aflat în construcţie. În urmă cu două săptămâni, Mihăiluc număra patru etaje ca fiind trei şi o mansardă nelocuită, acum numără două scări ca fiind una. Cazul va fi lămurit de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Prefectură.

 

Scandalul scărilor

În imediata apropiere a primului bloc construit la Valea Lupului, Gheorghe Tănasă a început să construiască un al doilea imobil. Ca şi în cazul primului, are autorizarea Primăriei, deşi trebuia s-o aibă pe-a arhitectului şef al Consiliului Judeţean. Cum primarul şi-a asumat rolul de arhitect şef al comunei, tot Dumitru Mihăiluc trebuie să răspundă în cazul în care forma finală a construcţiei va avea două tronsoane, nu unul. Şi asta pentru că Planul Urbanistic General al comunei prevede imobil cu o singură scară în zonă, dar proprietarii caselor din jur susţin că imobilul ar avea, de fapt, două. „Face două scări aici, deşi are aprobare pe una singură”, susţin vecinii. În replică, primarul Mihăiluc spune că acolo se va face doar un singur tronson. „Am văzut planurile, nici vorbă de două scări. Este una singură şi o ieşire de urgenţă. Poate o confundă cu o a doua scară”, a declarat Dumitru Mihăiluc.

 

Două controale

După materialul publicat acum două săptămâni în 7est, două dintre instituţiile statului au demarat controale la Valea Lupului. Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Corpul de Control al Prefecturii au călcat deja în zonă şi la Primăria Valea Lupului, dar nu există încă nişte concluzii. „Au luat toate documentele legate de ceea ce construieşte Gheorghe Tănasă în zonă şi le vor analiza. Sunt sigur că toate sunt în ordine”, a mai spus primarul.

 

 

Zeci de reclamaţii

Scandalul dintre constructorul blocurilor de la Valea Lupului şi proprietarii de case din zonă a pornit anul trecut, de la o ţeavă de gaz spartă. Racordul de apă de la blocuri a avut nevoie de o ţeavă cu diametrul mai mare, iar constructorul a solicitat serviciile unei echipe de la ApaVital care să efectueze lucrarea. Cei din zonă spun că s-a făcut fără autorizaţie de la Primărie, iar rezultatul a fost un drum desfundat şi plin de mâl, dar şi o ţeavă de gaz spartă pe strada Luminii din Valea Lupului. Cum tot cartierul a rămas fără gaz până când angajaţii de la E.On au reparat avaria, locuitorii din zonă şi-au dat seama, ieşind în stradă, şi că proprietarul blocurilor a spart drumul. Drum care, spun ei, era plătit din banii lor. De la debutul scandalului au curs zeci de reclamaţii dintr-o parte în alta şi spre instituţiile statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here