Primarul din Târgu Mureș, directorul economic, juristul, secretarul și 20 de consilieri locali, urmăriți penal de DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus joi efectuarea urmăririi față de primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, și de directorul economic al Primăriei, Kiss Imola, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, și față de secretarul municipalității, Maria Cioban, juristul instituției, Măceșanu Virgil, precum și față de 20 de consilieri locali, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, la data de 18 iulie 2013, suspectul Dorin Florea, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureș și ordonator principal de credite, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu. Și aceasta prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local către Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Târgu Mureș, întrucât aceasta avea obligații de plată neonorate privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat.

„Concret, suspectul a inițiat, în condiții ilegale, un proiect de hotărâre de consiliu local, care a stat la baza adoptării, în mod ilegal, la data de 25 iulie 2013, a hotărârii a Consiliului Local Municipal privind aprobarea alocării, de la bugetul local, a sumei de 4.000.000 lei pentru sezonul competițional 2013-2014, în vederea continuării asocierii dintre municipiul Târgu Mureș și Fotbal Club Municipal Târgu Mureș. La acea ședință a participat, pe lângă cei 20 de suspecți — consilieri locali, și secretarul Primăriei Municipiului, suspecta Cioban Maria, care a contrasemnat documentul respectiv”, se arată în document.

Din comunicat reiese că ulterior, suspectul Dorin Florea a încheiat și semnat în condiții ilegale, ca reprezentant al municipiului Târgu Mureș, alături de suspecta Kiss Imola, în calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Târgu Mureș, contract vizat de suspectul Măceșanu Virgil în calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociații sportive, de la bugetul local, suma de bani respectivă.

„Prin aceste fapte a fost prejudiciat bugetul local al municipiului Târgu Mureș cu suma de 4.000.000 lei, plătită asociației sportive în perioada 21.08.2013 — 31.05.2014, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Fotbal Club Municipal Târgu Mureș. Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de o altă persoană. În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI”, se mai arată în comunicatul DNA.

Pe lista celor urmăriți penal se regăsesc foști și actuali consilieri locali printre care Benedek Istvan, Gombos Geza Csaba, Peti Andras (actualmente viceprimar), Jozsa Tibor, Karakcsony Erdei Etel, Bakos Levente Attila, Torzsok Sandor Laszlo, Kikeli Pal, Soos Zoltan, Haller Bela, Roman Ioana Dana, Matei Dumitru, Puiac Ion Claudiu, Fărcaș Ioan, Gujan Herman, Cosmin Lucian, Someșan Cristina Ligia, Sabău Pop, Aurelian Olimpiu, Loghin Lucian Mircea și Urcan Gheorghe.

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a declarat joi, al ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție că a fost chemat pentru a da clarificări în calitate de suspect, în dosarul finanțării cluburilor sportive, însă a dat asigurări „tot ce s-a făcut în Consiliul local este cât se poate de corect, transparent și legal”.

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here