Primarul din Ploiești, arestat pentru 30 de zile chiar dacă avea hipertensiune și glicemie crescută

Iulian Bădescu a fost scos din Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde fusese internat cu hipertensiune şi glicemie crescută, fiind dus cu o ambulanţă la Tribunalul Prahova, unde judecătorii urmează să decidă dacă emit sau nu mandat de arestare preventivă pe numele său.

Iulian Bădescu a fost arestat pentru 30 de zile

Iulian Bădescu, reţinut de către procurorii DNA pentru 24 de ore ieri după-amiază şi internat marţi seară la SJU Ploieşti, a fost scos din spital şi transportat cu o ambulanţă la sediul Tribunalului Prahova. În cursul zilei de astăzi, judecătorii de la această instanţă urmează să decidă dacă admit propunerea de arestare preventivă formulată de către procurori pe numele lui Bădescu. Potrivit Mediafax, la acestă oră şedinţa de judecată nu a început, Bădescu aflându-se într-o sală de aşteptare, în timp ce avocatul său consultă dosarul.

I-a crescut tensiunea

Iulian Bădescu, reţinut de DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la Consiliul Local a ajuns de urgenţă la spital marţi seară, după ce i s-a făcut rău în timp ce era transportat către arestul Poliţiei Prahova, situat în municipiul Câmpina, la 30 de kilometri de Ploieşti. Iniţial, el a fost dus la Spitalul Municipal din Câmpina, iar apoi a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Ieri dimineaţă, procurorii DNA au făcut percheziţii la Primăria Ploieşti şi la locuinţa primarului PSD Iulian Bădescu, în jurul orei 11.00 el fiind adus la DNA pentru audieri în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local.

Audiat șapte ore

Iulian Bădescu a fost scos cu cătuşe de la DNA Ploieşti, după aproximativ şapte ore de audieri, şi dus spre arestul Poliţiei Prahova, la ieşirea din DNA el negând orice implicare şi toate acuzaţiile legate de o mită pe care ar fi luat-o din banii alocaţi echipei Petrolul. La ieşirea de la DNA, primarul Iulian Bădescu a spus că este nevinovat şi a respins toate acuzaţiile care i se aduc de către procurori.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului teritorial Ploieşti al instituţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, până în 4 martie, la ora 16.15, a lui Iulian Bădescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

A semnat discreționar

Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploieşti, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranşe, către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.

„Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menţionată, precum şi obţinerea de către Asociaţia Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploieşti a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare. Prin semnarea contractului şi a regulamentului sus menţionate, inculpatul Bădescu Iulian şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a încălcat dispoziţiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale”, se arată în comunicatul citat.

A cerut 300.000 de euro

Potrivit aceluiaşi document, Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociaţiei Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploieşti, în schimbul derulării contractului de asociere şi a regulamentului de aplicare a contractului, precum şi a efectuării plăţilor către asociaţie, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, ale cărei interese erau reprezentate de Asociaţia Comunitară, precum şi foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului şi a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Iulian Bădescu a însoţit echipa în desfăşurarea cantonamentului.

Iulian Bădescu, lider al PSD Ploieşti, este la primul mandat de primar, după ce în perioada 2008-2012 a fost senator din partea PDL.

Anchetă fără final

În decembrie 2012, Consiliul Local Ploieşti a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcţie de performanţele competiţionale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câştigat Cupa României şi s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Naţional, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiţi, conform contractului, pentru salariile şi premiile jucătorilor şi ale staff-ului.

La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar şi primarul Iulian Bădescu fiind chemaţi pentru audieri în acest dosar, în care investigaţia nu s-a finalizat.

În luna martie a anului trecut, Asociaţia „Lupii Galbeni”, ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploieşti i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploieşti pentru performanţele competiţionale obţinute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploieşti pe motiv că autorităţile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condiţiile în care între autorităţile locale şi Asociaţia „Lupii Galbeni” există un contract cu privire la alocarea banilor. În octombrie 2014, Asociaţia „Lupii Galbeni” a pierdut procesul intentat municipiului Ploieşti la Tribunalul Prahova.

Evaziune de 15 milioane de euro

Gruparea Petrolul Ploieşti traversează o criză financiară de la sfârşitul anului trecut, acţionarii Daniel şi Nicolae Capră precum şi directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societăţii care administrează clubul Petrolul Ploieşti de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.

Acţionarii Petrolul Ploieşti, Daniel şi Nicolae Capră, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimişi în judecată în decembrie 2014 sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv. Ei au fost plasaí în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploieşti a menţínut arestul preventiv.

 

 

 

 

 

Sursa: evz

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here