Primăria rubedeniilor, sub lupa DNA: cumnatul – viceprimar, fratele – consilier local, nora și finul, angajați în aceeași zi  – FOTO

Primăria comunei Belcești se află sub controlul total al unei singure familii. Primarul și-a angajat neamurile, iar funcțiile politice cheie din Consiliul Local sunt deținute de cumnat și frate. DNA Iași a deschis un dosar în care investighează modul în care primăria condusă de Dumitru Tănasă ar fi eliberat în fals o adeverință pentru firmele în care asociați sunt fratele și fiul său. Folosindu-se de acest document, cele două societăți ar fi încasat în mod nejustificat fonduri europene reprezentând subvențiile decontate de către APIA pe ultimii doi ani. Primarul le-a servit posturi călduțe finului și viitoarei nurori. Neamurile primarului nu au avut contracandidați, iar bibliografiile au fost „subțiri”.  

Firme înființate la două săptămâni de la alegerile locale, rude angajate în primărie după preluarea mandatului de primar și fonduri încasate fraudulos pentru subvenții agricole. Acestea sunt picanteriile unei afaceri de familie care a acaparat Primăria Belcești.

Dumitru Tănasă este primar la primul mandat, dar a reușit să populeze cu neamuri instituția pe care o conduce. Primarul PSD a adus în primărie și în Consiliul Local finii, viitoarea noră, cumnatul și fratele, toți după preluarea mandatului câștigat în urmă cu doi ani și jumătate.

În același timp, firma fiului său a încasat milioane de lei din subvenții alocate de APIA pentru hectare întregi de terenuri luate în arendă, în baza unor adeverințe eliberate de primărie. De altfel, aceste aspect fac obiectul cercetărilor dintr-un dosar deschis de DNA.

Rudele au intrat în Consiliul Local! Cumnatul a ajuns viceprimar

După alegerile locale din toamna lui 2020, primăria Belcești a fost câștigată de PSD, partid care și-a impus în Consiliul Local majoritatea, 9 aleși fiind social democrați, 5 de la PNL, 2 de la USR și unul de la PMP.

Printre cei 9 consilieri de la PSD se regăsesc însă și cumnatul primarului, dar și fratele acestuia.

Cumnatul, Victoraș Ambrozie, a fost numit chiar viceprimar, propunerea primarului fiind aporbată de majoritatea formată în Consiliul Local.

Totodată, fratele primarului, Mihai Tănasă, a intrat în Consiliul Local, la jumătate de an după alegerile locale, după ce s-au retras alți consilieri aflați în fața sa pe liste. Fratele este simplu șofer la o firmă, însă prin firma soției încasează subvenții de la statul român pentru terenuri agricole.

 

Nora primarului, angajată la primărie! Bibliografia a fost selectivă

În afara rudelor primarului din Consiliul Local, și alți apropiați ai acestuia au ajuns în primărie după ce Tănasă a câștigat alegerile.

În cursul anului 2021, Primăria comunei Belcești a organizat două concursuri pentru ocuparea unor funcții la Contabilitate și la Registrul agricol.

La concursul pentru postul de la Registrul Agricol, organizat în 31 martie 2021, și-a depus dosarul Martha Elena Munteanu, logodnica lui Florin Tănasă, fiul primarului. Anterior angajării la primărie, aceasta a lucrat pe o funcție de consilier vânzări la Plafaria. Pentru postul de inspector, clasa I, debutant la compartimentul Registru Agricol, candidatului i s-au cerut studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul administrație publică, juridic sau agronomie. În plus, bibliografia de concurs a conținut doar câteva date referitoare la registrul agricol. Concurenta a avut doar 8 teme de studiu, în condițiile în care pentru un post similar de inspector debutant la Registrul agricol, la alte primării din țară, bibliografia este mai mult decât dublă. Martha Elena Munteanu a fost angajată la Primăria Belcești din 5 aprilie 2021, conform unei dispoziții semnate de viitorul tată-socru.

De la un service auto la Primăria nașului 

Pentru postul de contabil a aplicat Iulian Rusu, finul primarului comunei Belcești. Înainte să se angajeze la primăria condusă de nașul său, acesta a lucrat ca economist-contabil la o firmă care administrează un service auto din zona Păcurari. Concursul la care a alergat de unul singur a avut loc în aceeași zi cu cel al viitoarei nurori. Și acesta a fost integrat în Primăria comunei Belcești cu data de 5 aprilie 2021, la fel ca Martha Munteanu, logodnica fiului primarului.

Secretara primăriei este Rocsana Popa, cea care a ocupat această funcție și la Primăria Podu Iloaiei, de unde a plecat în urma unui scandal de corupție cu implicații în urbanism.

Afacerile familiei primarului sunt cercetate de procurorii DNA

Fiul primarului, Florin Tănasă, este administratorul firmei Agro Tan Concept SRL. Firma a fost înființată în 16 octombrie 2020, la aproape trei săptămâni de la alegerile locale care l-au propulsat pe Dumitru Tănasă la primăria din Belcești. În anul 2021, societatea a avut o cifră de afaceri de 4,7 milioane lei și un profit de 3,5 milioane de lei, la un număr de numai 2 angajați. Firma familiei deține câteva sute de hectare de teren în arendă, încasează subvenții de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) în baza adeverințelor eliberate de primărie. Recent însă, procurorii DNA au luat firma la puricat, dosarul vizând subvenții luate în fals. Societatea a cerut subvenții pentru câteva sute de hectare pe care nu le deține însă în fizic. Familia deține și societatea Agro Coritana SRL, gestionată de Corina Tănasă, soția fratelui, firmă care a luat la rândul ei subvenții pentru terenuri care nu le lucrează. Această societate a avut în anul 2021 o cifră de afaceri de 865 mii lei, un profit de aproape 550 mii lei, cu un singur salariat.

Dumitru Tănasă, primarul comunei Belcești, nu a răspuns apelurilor telefonice ale 7IAȘI pentru a comenta toate aceste lucruri legate de instituția pe care o conduce.

Vlad ROTARU

2 COMENTARII

  1. Nu ii mai oprește nimic odata ce prind funcția. Oare nici un primar nu are de gând sa facă ceva pentru comunitate? Doar pentru el și familia lui? Ceilalți cetățeni nu au drepturi? Trebuie doar sa plătim taxe și impozite sa aibă de unde sa isi i a salariile?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here