Primăria Iași, complice la șantajul milionarului de la Rodotex: Dobrea vrea să-și construiască piscină pe terenul vecinului

După luni de scandal cu intervenții ale Poliției și după ce a blocat de nenumărate ori un drum public, soții Florin și Claudia Dobrea recunosc că urmăresc doar să obțină de la vecin o parte din terenul pe care acesta îl deține în proprietate pentru a-și construi o piscină @ Prin intermediul avocatului, patronii Rodotex SRL au trimis vecinilor, soții Marius și Dana Enea, o „propunere” pentru stingerea litigiilor @ Avocatul propune un  schimb de terenuri în urma căruia familia Enea să renunțe benevol al terenul pe care Dobrea l-a ocupat ilegal și pe care vrea să-și construiască o piscină @ „Părțile realizează schimbul de terenuri într-un termen de câteva zile pentru a putea și familia Dobrea să-și depună actele pentru autorizarea piscinei conform înțelegerii”, se arată în mail-ul trimis de avocat familiei Enea @ În acest război, Primăria Iași joacă cartea lui Dobrea, și a solicitat în instanță suspendarea autorizației de construire pentru casa lui Enea, deși documentul fusese eliberat de către aceeași primărie cu doar câteva zile înainte @ Firma lui Dobrea este cuplată de ani de zile la bugetul Primăriei Iași de la care primește anual contracte pentru produse publicitare și de promovare @ La propunerea primarului Mihai Chirica, au fost alocate de la bugetul local fonduri pentru un turneu de beach-volley organizat la clubul nautic de la Aroneanu deținut de familia Dobrea

După luni de zile de scandal în care a apelat la toate metodele pentru a-și împiedica vecinii să-și construiască o casă în Copou, pe strada Bucur, familia Dobrea recunoaște că miza războiului este o suprafață de teren de 256 metri pătrați pe care o ocupă abuziv de ani de zile. Ba mai mult, soții Florin și Claudia Dobrea și-au făcut și planuri cu terenul al cărui proprietar este de fapt familia Enea. Patronii de la Rodotex intenționează să construiască o piscină acoperit pe terenul aflat în proprietatea familiei Enea.

După luni de zile în care a fost hărțuit cu reclamații și acțiuni în forță, Marius Enea a primit un mail din partea avocatului familiei Dobrea, care solicită o mediere. Familia Dobrea recunoaște că ocupă abuziv terenul și propune realizarea unui schimb pentru a putea să-și construiască piscina mult visată. Ba mai mult, familia Dobrea deține chiar și un proiect pentru autorizarea piscinei pe care urmează să-l depună la Primărie. Nu poate face însă acest lucru dintr-un singur motiv: nu este proprietara terenului.

„Va rog frumos sa incercati (stiu ca este dificil) sa inlaturati, pe cat se poate, ceea ce s-a petrecut si sa incercati sa va focusati pe interesele Dvs : fam Enea doreste sa isi construiasca o casa pe terenul proprietate iar fam Dobrea doreste sa detina in proprietate deplina terenul de 256 mp si sa isi construiasca piscina”, se arată în propunerea înaintată de familia Dobrea prin avocat.

Avocatul Cătălina Pintilie propune și un grafic pentru întocmirea documentelor.

„Avand in vedere ca se va emite o noua Autorizatie de construire, consideram ca se poate rezolva situatia de la bun inceput astfel :

  1. Partile realizeaza schimbul de terenuri intr-un termen de cateva zile pentru a putea si familia Dobrea sa-si depuna actele pentru autorizarea piscinei cf intelegerii.
  2. Fam.Dobrea renunta la toate litigiile de pe rolul instantelor de judecata si la plangerile penale formulate, de asemenea, fam Enea si celelalte persoane implicate renunta la toate plangerile formulate
  3. Fam.Enea isi da acordul pt. construirea piscinei acoperite la limita de proprietate, conform schitelor trimise deja de arh.cLacatusu
  4. In teren, se va repune gardul pe locul la care se afla inainte de actiunea din 14 octombrie si se va mentine zidul de sprijin realizat pt. stabilizarea versantului
  5. Toate punctele se vor concretiza printr-un act notarial cu efecte imediate”, propune familia Dobrea.

Luni de zile de scandal. Soții Dobrea au blocat drumul. Primăria a atacat în instanță propria autorizație

Luni de zile, soții Dobrea au provocat scandal după scandal la terenul pe care îl deține omul de afaceri Marius Enea.

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, când familia Enea a decis să efectueze măsurători și să împrejmuiască terenul pe care îl ocupa abuziv familia Dobrea, a izbucnit un scandal la care au descins chiar și echipele de intervenție ale Poliției.

La vederea experților cadastriști, Dobrea și-a ieșit din minți și a încercat să facă tot posibilul pentru a opri măsurătorile. Inițial, a încercat să electrocuteze un muncitor care lucra cu scule electrice, stropindu-l cu furtunul cu apă. După ce Marius Enea a oprit alimentarea energie electrică, Florin Dobrea a agresat un angajat care făcea măsurători, smulgându-i acestuia ruleta din mână, ambii tăindu-se la mâini. În imaginile ajunse în posesia 7IAȘI, patronul Rodotex poate fi văzut cum smulge din mâinile expertului echipamentul GPS pe care ulterior l-a avariat.  Văzând că nu reușește să-i pună pe fugă pe specialiști, acesta a venit cu o armă cu care i-a amenințat pe Marius Enea și pe angajații acestuia. Pe una dintre filmări, Florin Dobrea flutură o armă cu două țevi și le spune vecinilor: “-vă apropiați, vă împușc”.

În alte rânduri, Dobrea a blocat strada Bucur cu autoturisme și autoutilitare ale firmei sale, blocân astfel accesul către proprietatea lui Enea, dar și către o grădiniță aflată în proximitate.

Presiunile împotriva familiei Dobrea au fost susținute și de primarul Mihai Chirica, care solicitat în instanță chiar suspendarea autorizației de construire pentru casa lui Enea. Mai precis, în luna mai, Primăria Iași i-a eliberat lui Marius Enea autorizația de construire, iar după doar o lună, în iunie, a deschis acțiune în instanță pentru anularea propriului act. Culmea, cererea de anulare este semnată de aceleași persoane care au semnat și autorizația de construire. Enea a așteptat 7 luni autorizația de construire pentru „modificare proiect”.

Enea: „Dobrea ne constânge pentru a-și contrui el o piscină pe terenul nostru”

Omul de afaceri Marius Enea a răspuns printr-un mai la întrebările adresate de 7IAȘI. Acesta susține că acțiunile declanșate de către familia Dobrea nu urmăresc decât să-l constrângă să renunțe la teren pentru a-și construi piscină.

La amplasamnetul din str. Bucur nr.3A, dupa data de 27.07.2022 cand a fost suspendata autorizatia de construire, nu au mai fost executate lucrari la imobil, cee ace se poate constata si din procesul-verbal de constatare al stadiului fizic de la acea data intocmit de catre Politia Locala, Serviciul Control Urbanism.

De la acea data, nu au fost efectuate decat lucrari de evacuare a materialelor de contructie si  de salubrizare a santierului pentru a putea duce la indeplinire lucrarile impuse de proiectant in urma suspendarii autorizatiei, privind “MASURI DE CONSERVARE A STRUCTURII DE REZISTENTA LA SUSPENDAREA LUCRARILOR PE TIMP NELIMITAT” (lucrari de hidroizolatii la fundatii si umplerea cu pamant in jurul fundatiilor pentru dirijarea apelor meteorice. Oricum, la santier a fos adusa o cantitate de pamant mult mai mica decat cea evacuate initial., cee ace se poate observa si din linia naturala a terenului.

In urma mai multor sesizari false facute la Politia Sectia 2 si Politia Locala, agentii de control au constatat ca nu se efectueaza lucrari de constructi la imobil.

Deoarece  imprejmuirea noastra de organizare de santier era montata retras fata de limita de proprietate dintre noi si Dobrea, acesta s-a facut stapan pe acea portiune de teren, incercand prin orice mijloace sa ne constranga sa facem un schimb de terenuri, pentru a-si contrui el o piscina pe terenul nostru”, se arată în răspunsul lui Marius Enea.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here