Primăria din Donețk, ocupată de separatiștii pro-ruși. Doi militari ucrainieni, capturați de persoane necunoscute, în estul țării

Un grup format din circa 20 de bărbaţi înarmaţi şi cu cagule a intrat miercuri dimineaţă în primăria din Doneţk, în estul Ucrainei. Singura lor revendicare era organizarea unui referendum pentru „federalizarea” Ucrainei, transmite corespondentul AFP.

 

 

Doi militari ucraineni au fost capturaţi de persoane necunoscute înarmate în estul Ucrainei, au anunţat miercuri autorităţile de la Kiev, relatează AFP.

 

Grupările armate proruse din estul Ucrainei au ordinul de a „deschide focul pentru a ucide”, au declarat miercuri serviciile speciale ucrainene, citate de AFP.

 

Guvernul de la Kiev a trimis marţi forţe armate împotriva rebelilor proruşi din estul Ucrainei, unde o serie de revolte au fost iniţiate de mai multe zile de militanţi care cer organizarea unui referendum în vederea autonomiei regiunilor rusofone, în cadrul Ucrainei, sau alipirea la Rusia.

 

„Conversaţiile interceptate între sabotorii ruşi arată că acţiunile de sabotaj din estul Ucrainei sunt coordonate de ofiţerii de informaţii militare ruse care dau ordine cinice de a trage pentru a ucide militari ucraineni”, a declarat serviciul de presă al SBU, într-un comunicat.

 

Parlamentul ucrainean a recunoscut Crimeea ca „teritoriu ocupat” temporar. Parlamentarii ucraineni au adoptat o lege privind protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor din teritorii ocupate temporar în Ucraina, relatează agenţia ucraineană Ukrinform în pagina electronică.

 

 

În total, 228 de parlamentari au votat marţi pentru această lege, potrivit agenţiei. „Legea defineşte statutul de teritoriu ocupat temporar ca rezultat al agresiunii militare din partea Federaţiei ruse, stabileşte un regim legal special pe acest teritoriu, determină particularităţile activităţilor statului şi agenţiilor locale guvernamentale, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor sub un asemenea regim, monitorizarea şi protejarea drepturilor omului şi libertăţilor, dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor juridice”, se arată în nota de fundamentare a legii.

 

Autorul proiectului de lege, liderul grupului parlamentar al partidului Batkivşcina Serhi Sobolev, a declarat că legea reglementează situaţia cetăţenilor ucraineni care intră pe teritoriul ocupat temporar.

 

 

„Această lege stipulează că, atunci când intră pe teritoriul ocupat temporar, cetăţenii ucraineni nu au nevoie să le fie eliberat vreun permis. Intrările vor fi doar înregistrate”, a spus Sbolev.

 

 

Preşedintele Vehovna Rada (Parlamentul ucrainean) Oleksandr Turcinov, totodată şeful interimar al statului, a declarat că va fi creat un Departament pentru teritoriile ocupate temporar în cadrul Cabinetului de Miniştri.

 

 

Insurgenţi separatişti ocupă din 6 aprilie sediul administraţiei regionale din Doneţk, al cărui control l-au preluat în timpul manifestaţiilor, înainte de a proclama o „republică suverană a Doneţk”.

 

 

După operaţiunea aniteroristă a forţelor armate ucrainene de ieri, separatiştii şi diversioniştii ruşi îşi menţin poziţiile în câteva oraşe din Doneţk. Mai mulţi oameni înarmaţi rămân în clădirea secţiei de miliţie din Gorlovka, iar pe sediul consiliului orăşenesc din Jdanovka încă mai flutură drapelul aşa-numitei „republicii Doneţk”. Separatiştii susţin că puterea locală e de partea lor.

 

 

Presa ucraineană scrie că sub controlul proruşilor se află consiliul orăşenesc din Makeevka, primăria din Mariupol, consilul orăşenesc din Kramatorsk, comitetul executiv din Harţîzsk. În localitatea Enakievo, teroriştii au ocupat consiliul orăşenesc şi sediul miliţiei.

 

 

În Slaveansk, în afară de sediile miliţiei şi Serviciului de Securitate, activiştii proruşi au instalat şapte puncte de control. Separatiştii ar fi luat ostatici doi militari şi au ameninţat că îi vor ucide dacă unitatea militară nu va jura credinţă „poporului din Donbass”. Conducerea unităţii militare a refuzat să facă acest lucru, iar teroriştii au plecat într-o direcţie necunoscută împreună cu ostaticii.

 

 

Trei blindate uşoare şi un camion ce transporta oameni înarmaţi fără însemne, dar care arborau drapelul rus circulau miercuri dimineaţa în oraşul Kramatorsk, în estul Ucrainei, relatează AFP. Convoiul s-a îndreptat spre Slaviansk, la câţiva kilometri spre nord. Slaviansk este controlat de duminică de insurgenţi înarmaţi.

 

 

Potrivit agenţiei Interfax-Ucraina, este vorba de blindate care participă la „operaţiunea antiteroristă“ lansată de guvernul proeuropean de la Kiev împotriva separatiştilor, care au intrat în localitate şi care ar fi fost blocaţi de manifestanţi proruşi.

 

 

Bărbaţii aflaţi pe blindate purtau uniforme aparent fără însemne, dar aveau panglica Sfântului Gheorghe, în culorile negru şi portocaliu. Bărbaţii aveau arme de război şi unii dintre ei purtau cagule negre.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here