PRIMA ZI DE CRĂCIUN ȘI 1 IANUARIE 2019 POT FI PETRECUTE LA PATINOAR ȘI ÎN CAFENELELE DIN ANSAMBLUL PALAS

Sărbătorile vin cu un program special, în ansamblul Palas. Cei care au chef de distracție pe gheață sau vor să se relaxeze în compania unei cafele și a prietenilor o pot face chiar și în Ajunul Crăciunului și în prima zi a noului an.

 

Clienții Palas Mall pot colinda prin magazine pentru a umple tolba Moșului și în Ajun, până la ora 18.00. Iar dacă vor să patineze pe 24 decembrie, Palas Ice îi așteaptă în intervalul orar 12.00 – 18.00. În prima zi de Crăciun, magazinele din mall vor fi închise, însă unele cafenele și restaurante, dar și patinoarul, îi vor aşteapta pe clienţi de la ora 14.00 până la ora 22.00. Consultă lista locațiilor cu program extins pe site-ul www.palasmall.ro! De miercuri, 26 decembrie, se dă startul la shopping și distracție după programul obișnuit, de la ora 10.00, până la ora 22.00.

 

Pregătirile pentru petrecerea de Revelion necesită timp, așa că se pot realiza și în ultima zi a acestui an, la magazinele din Palas Mall, în intervalul orar 10.00 – 18.00. Și amatorii de mișcare pe gheață se pot bucura de arena albă pe 31 decembrie, între orele 12.00 și 18.00. Prima zi a anului 2019 poate fi petrecută în compania unei băuturi calde la cafenelele și restaurantele din ansamblul Palas sau la patinoar, care vor fi deschise în intervalul orar 14.00 – 22.00. De pe 2 ianuarie, se revine la programul obişnuit: 10.00 – 22.00.

 

Și hypermarketul Auchan are un program special în preajma sărbătorilor. Pe 24 și 31 decembrie, ieșenii își pot face cumpărăturile în intervalul orar 07.30 – 18.00. În prima zi de Crăciun și pe 1 ianuarie 2019, angajații Auchan sunt liberi să petreacă alături de familie, iar pe 26 decembrie și 2 ianuarie, clienții sunt așteptați în intervalul orar 10.00 – 23.00.

 

În continuare, până pe 24 decembrie, Moșul dă tonul la cadouri în Palas Mall! Dacă ai făcut cumpărături în valoare de minimum 150 de lei, te poți înscrie cu bonurile fiscale la centrul de premiere din zona Guess. Primii 180 de participanți din fiecare zi vor primi un cadou instant: invitații la patinoarul Palas Ice, căni cu desene de Crăciun, pachete de cafea, cutii de bomboane și băuturi festive. În Ajun de Crăciun vei afla și dacă tu ești marele câștigător, care va pleca într-un sejur pentru două persoane, timp de șase zile, în Salzburg, Austria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here