Prima dezbatere a revistei „Dacia literară” – analiza candidaturii orașului Iași la titlul de capitală culturală europeană

Marți, 23 februarie 2016, cu începere de la ora 17:00,  în Galeriile „Pod Pogor” va avea loc prima ediție a dezbaterilor revistei „Dacia literară”. Evenimentul va avea în centru analiza a cauzelor care au dus la eșecul orașului Iași în cursa pentru titlul „Iași – Capitală Europeană a Culturii”, dar și o dezbatere constructivă despre măsurile necesare viitorului cultural al orașului.

 

Printre invitații la dezbatere se află Florin Cîntic, fost director artistic al fundației „Iași Capitală Culturală Europeană”, Camelia Gavrilă, inspector școlar general, alături de alți reprezentanți ai administrației locale, ai instituțiilor de cultură și ai societății civile. Evenimentul va fi moderat de prof.univ.dr. Alexandru Călinescu și redactorul șef al revistei „Dacia literară”, Călin Ciobotari.

 

Se va încerca găsirea răspunsurilor și a soluțiilor la câteva dintre întrebările: „Este un capăt sau un început de drum acest eșec? Se află Iașiul cultural într-o fundătură sau la o răscruce? Avem forța de a ne reinventa? Dacă da, cum și când?”

 

Dezbaterile revistei „Dacia literară” se aliniază politicii de reformare a revistei și de sincronizare cu aspectele actuale ale câmpului cultural.  Evenimentele, coordonate împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași, își propun dezbaterea temelor de actualitate ale culturii, cu actorii implicați direct și cei interesați de soluții.

 

Mai multe detalii: www.muzeulliteraturiiiasi.ro sau pe pagina de Facebook a revistei „Dacia literară”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here