Președintele României, apel către Viktor Ianukovici: „Violenţa nu este o soluţie, iar opţiunile trebuie căutate prin dialog democratic”

Președintele Traian Băsescu reamintește într-un apel adresat omologului de la Kiev că România a învățat în 1989, când au murit peste 1.000 de persoane în lupta pentru libertate, că violența nu este soluție și că opțiunile trebuie căutate prin dialog democratic.

 

Apelul președintelui României a fost transmis la câteva minute după miezul nopții, când la Kiev situația a degenerat, iar confruntările dintre protestatari și forțele de ordine au fost mai sângeroase ca oricând.

MAE român, la rândul său, a transmis în cursul serii un comunicat în care pleda pentru oprirea violențelor și dialog.

Violenţele fără precedent din Kiev au provocat, de altfel, îngrijorare în întreaga lume. Cancelariile occidentale au făcut apel la preşedintele Viktor Ianukovici să oprească violenţele şi să pornească dialogul cu opoziţia. De peste ocean, şi Administraţia lui Barack Obama s-a declarat la consternată de violenţele din Kiev.

Comunicatul de la Cotroceni menționează locul desfășurării demonstrațiilor (Piața Independenței – n.r.) recurgând la termenul folosit de protestatari – Euromaidan – și vorbește despre o „criză de credibilitate a actualei majorități parlamentare” de la Kiev.

 

Apelul președintelui României:

„Președintele României, domnul Traian Băsescu, este profund îngrijorat de valul de violenţă şi de pierderile de vieţi omeneşti produse în confruntările de pe străzile Kievului, acolo unde protestatarii Euro-Maidanului se confruntă cu forţele de ordine. România a trecut prin confruntări violente, în Revoluția din 1989 peste 1.000 de persoane pierzându-și viața în lupta pentru libertate și democrație. Am învăţat atunci că violenţa nu este o soluţie și că opţiunile trebuie căutate prin dialog democratic.

Domnul președinte Traian Băsescu face apel la preşedintele Ucrainei, domnul Viktor Ianukovici, să nu recurgă la forţă şi să nu ordone reprimarea protestatarilor. Un asemenea gest nu poate constitui o soluţie democratică la criza de credibilitate a actualei majorităţi parlamentare. Continuarea reprimării manifestanților prin violență va duce, cu certitudine, la escaladarea confruntărilor și nu poate fi o soluție la actuala criză cu care se confruntă Ucraina. Președintele României, domnul Traian Băsescu, face apel, totodată, la preşedintele Ucrainei, domnul Viktor Ianukovici, să găsească soluții prin dialog pentru a preveni creșterea numărului de victime la Kiev, dar și în alte zone din Ucraina”.

 

Ce spun SUA și Germania

„Suntem îngrijoraţi de violenţele care au avut loc în centrul Kievului. Condamnăm violenţele de stradă şi folosirea excesivă a forţei. Forţa nu va rezolva criza. Pentru restabilirea păcii şi a stabilităţii, facem apel la preşedintele Ianukovici să pună punct violenţelor şi să oprească incidentele din Piaţa Independenţei”, a declarat Jay Carney, purtător de cuvânt al Casei Albe.

„Suntem şocaţi de faptul că oameni au murit şi au fost răniţi. Condamnăm orice fel de violenţă şi cine crede că folosirea violenţei în Ucraina reprezintă calea ieşii din criză greşeşte”, a avertizat, la rândul său, Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de Externe.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here