Președintele Republicii Moldova: „În 1992 Moldova a luptat cu Rusia, așa cum se întâmplă astăzi cu Ucraina”

În 1992, în războiul de pe Nistru, Republica Moldova a luptat împotriva Rusiei, țară care repetă în prezent un scenariu similar în estul Ucrainei, este de părere președintele Nicolae Timofti.

 

Șeful statului a participat luni la manifestațiile dedicate Zilei Memoriei, în cadrul căreia sunt comemorați cei căzuți pentru apărarea integrității și suveranității Republicii Moldova.

 

El este de părere că, este important ca astăzi „să cunoaștem și să transmitem mai departe copiilor noștri adevărul despre evenimentele de acum aproape un sfert de veac”.

„Trebuie să promovăm adevărul despre războiul transnistrean, prin educație, presă și decizii politice corecte. Trebuie s-o spunem răspicat: am purtat un război de apărare a țării cu rămășițele unui imperiu”, a declarat Nicolae Timofi.

 

Președintele susține că în prezent Rusia aplică un scenariu similar cu cel din Transnistria în estul Ucrainei.

„Scopul de bază al agresorului a fost menținerea Republicii Moldova într-un climat de instabilitate care să nu-i permită să se dezvolte, în armonie cu statele europene. N-a fost doar o confruntare armată, ci și una politică, cu un stat care repetă în zilele noastre un scenariu similar în Ucraina”, a punctat Timofti.

În opinia lui Timofti, „continuarea cu fermitate a drumului spre Uniunea Europeană ar fi cel mai frumos omagiu pe care să-l aducem eroilor și persoanelor civile care au murit în confruntările armate de la începutul anilor ’90”.

 

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here